Grupuri de Facebook, realizate pentru comercializarea certificatelor false de vaccinare. Medic din București: Aveți o hârtie şi zero protecție

Grupuri de Facebook, realizate pentru comercializarea certificatelor false de vaccinare. Medic din București: Aveți o hârtie şi zero protecție
Începe vaccinarea cu doza trei / Foto: Hepta.ro

Un medic din București trage un semnal de alarmă cu privire la certificatele de vaccinare false. Oamenii își pot câștiga astfel accesul în mall-uri și centre comerciale, dar nu se vor putea proteja în fața COVID-19, riscând astfel să dezvolte o formă severă a bolii, sau chiar să ajungă la deces.

Prin vaccinare oamenii se imunizează în fața COVID-19, iar dacă totuși ajung să se infecteze, forma de boală pe care o vor dezvolta este una mult mai ușoară, comparativ cu efectele pe care SARS-CoV-2 pe poate avea în rândul persoanelor nevaccinate. Totuși, acest aspect nu este luată în calcul de toată lumea, iar certificatele false de vaccinare, care nu asigură protecție, ci doar o hârtie ce permite cetățenilor să „fenteze” noile restricții.

Grupuri de Facebook, dedicate falsificării de certificate verzi

Unul dintre locurile în care se „comercializează” aceste certificate de vaccinare verzi sunt și grupurile de Facebook, reclamă medicul Vasi Rădulescu. Medicul a încercat să semnaleze acest fapt tot pe o rețea de socializare și este extrem de curios cum pot oamenii să fie dispuși să plătească pentru o hârtie care nu le aduce nici un fel de protecție.

Există niște grupuri pe Facebook care vând certificate Covid. Mi se pare absolut incredibil să-ți faci business din așa ceva. Vă anunț că Poliția Română a primit deja informațiile și va acționa repede.

Și cum vă puteți lua un certificat, știind că aveți o hârtie și ZERO protecție în fața bolii? Câtă inconștiență e asta?
Idem cu cei vaccinați la chiuvetă, bașca figurând și vaccinați în sistem! Dacă vedeți moarte pe lângă voi și vreți vaccin, cum procedați? Vă autodenunțați”, a explicat medicul Vasi Rădulescu, pe pagina lui de Facebook.

Medicul Vasi Rădulescu, apel la responsabilitate

Medicul Vasi Rădulescu face în continuare apel la responsabilitate în rândul cetățenilor și le cere să se informeze din surse oficiale atunci când aleg să ia o decizie.

Avem nevoie de responsabilitate, respectarea regulilor, încrederea în știință. Altfel suntem pe o pistă imorală, ilegală, cu riscuri multiple”, a mai adăugat medicul Vasi Rădulescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - Directorul INSCOP: Încrederea românilor în Rusia se află la minim absolut, în timp ce atitudinea pro europeană s-a întărit
23:43 - Andrew Tate, acuzat de viol și trafic de persoane în România, și-a făcut partid în Marea Britanie: „Voi fi premier”
23:13 - Crin Antonescu: „Sunt similitudini înfiorătoare între discursul lui Hitler și al lui Georgescu”
23:08 - Șase tineri din Vâlcea, cu vârste între 16 și 23 de ani, au fost reținuți pentru furt. Prejudiciul estimat este de 12.000 de euro
22:50 - Claudiu Târziu: Anularea alegerilor, o lovitură de stat. Ne-am trezit cu o continuare a unei guvernări incapabile, ticăloase și corupte / Suntem într-un soi de dictatură la începutul ei, pe care AUR o respinge (VIDEO)
22:43 - Locul la doar câteva ore de București care a atras milioane de turiști în 2024. Poate fi vizitat atât vara, cât și iarna
22:15 - Tanczos Barna: Instituțiile care vor fi comasate, care își vor reduce cheltuielile pot genera plecări naturale de angajați. Ei își pot găsi cu siguranță loc de muncă în privat (VIDEO)
22:13 - Congresul SUA l-a validat pe Donald Trump în funcția de președinte. Când va începe noul mandat
21:58 - Irineu Darău (USR): Atunci când vorbim de alegeri, trebuie să ne gândim ce face bine democrației și ce își dorește poporul. Nu se mai poate ca în 2025 să asistăm la aceeași comedie (VIDEO)
21:52 - Oncologii din România susțin inițiativa SUA. Produsul care ar putea avea etichetă de avertizare, ca țigările