Grupul Mediafax, pus sub urmărire penală pentru spălare de bani: Compania folosea terțe firme pentru plata parțială a angajaților pe drepturi de autor

Publicat: 12 12. 2014, 18:10
Foto: agerpres.ro

Compania Mediafax a fost pusă sub urmărire penală pentru infracțiunea de spălare de bani, a anunțat vineri, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-un comunicat.

Grupul Mediafax folosea terțe firme pentru plata parțială a angajaților pe drepturi de autor, acele firme având rolul de a acumula datorii în cascadă, ajungând astfe în incapacitatea de a plăti taxe și impozite, potrivit referatului procurorilor.

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au solicitat, vineri, arestarea preventivă a patru persoane implicate în dosarul de evaziune fiscală de la Mediafax Group. Este vorba despre Roxana Grigoruță, Dana Cozac (director financiar), Dragoș Chiș (avocat) și Sorin Dinu, potrivit unui comunicat al Ministerului Public.

Potrivit anchetatorilor, printr-o decizie din data de 23 aprilie 2013, i s-a acordat societății comerciale Mediafax Group SA eșalonarea la plată pe o perioadă de 24 de luni a obligațiilor fiscale exigibile, în sumă totală de 3.949.358 lei. În acest context, societatea comercială, reprezentanți ai acesteia, precum și persoane din cadrul unor cabinete de avocatură implicate în avizarea legalității actelor acestei societăți au creat și aplicat, în mod continuat, o schemă de sustragere de la plata taxelor și impozitelor, implicând constituirea unor societăți fantomă pe numele unor persoane lipsite de posibilități materiale, profitând tocmai de situația acestora, societăți ce au fost antrenate în circuitul comercial astfel alcătuit.

„În acest fel SC Mediafax Group SA era protejată, responsabilitatea plății taxelor și impozitelor fiind transferată în sarcina celorlalte societăți, împotriva cărora se declanșau măsurile de poprire a conturilor pentru neplata taxelor și executare silită a acestora, proceduri inutile deoarece nu dețineau în patrimoniu bunuri sau alte active ce puteau fi executate”, se arată în comunicatul citat.

Din probele administrate până la acest moment de procurori, a rezultat că reprezentanții de drept ai societăților comerciale fantomă nu au exercitat în fapt administrarea acestora, controlul fiind asigurat de inculpații Roxana Grigoruță, Dana Cozac și Sorin Dinu, persoane cu funcții de conducere ai SC Mediafax Group SA.

Potrivit sursei citate, aceștia erau cei care dispuneau emiterea facturilor în numele societăților fantomă, indicând sumele ce trebuiau facturate, plățile către colaboratorii societăților respective (deja angajați cu contract individual de muncă la SC Mediafax Group SA sau alte societăți din grup), coordonând totodată activitatea persoanei desemnate de aceștia pentru a se ocupa de organizarea contabilității societăților fantomă.

„Persoanele beneficiare ale drepturilor de autor, din care o parte semnificativă erau angajate și la societățile din grup cu contracte individuale de muncă, erau determinate de angajații de la resurse umane să semneze contracte de cesiune drepturi de autor cu aceste societăți, fără a intra în contact direct cu reprezentanții legali, în sensul existenței unor negocieri a clauzelor de contractare a muncii acestora, de termene de livrare a produselor”, susțin anchetatorii.

„Semnarea contractelor de cesiune drepturi autor se făcea fără a exista o negociere prealabilă, cu toate că această condiție era o prevedere contractuală. Mai mult, decizia rezilierii și semnării unor noi contracte cu alte societăți nu se făcea la inițiativa angajaților, aceștia fiind practic transferați prin decizia conducerii Mediafax către alte societăți comerciale în care modul de colaborare (angajare) se desfășura identic”, se mai arată în comunicat.