Grupul Electrica a anunțat luni că a fost vizat de un atac cibernetic. Echipele de specialiști lucrează în colaborare cu autoritățile naționale în domeniul securității cibernetice pentru a gestiona situația.
Grupul Electrica a precizat printr-un comunicat de presă transmis Bursei de la București că sistemele critice nu au fost afectate de atacul cibernetic, iar în prezent, specialiștii în domeniu încearcă să gestioneze și să remedieze incidentul, conform observatornews.ro.
„Dorim să subliniem că nu sunt afectate sistemele critice ale Grupului, iar eventualele disfunctionalităţi apărute în interacţiunea cu consumatorii noştri sunt efecte ale măsurilor de protecţie a infrastructurii interne. Aceste măsuri sunt temporare şi au rolul de a asigura securitatea întregului sistem”, precizează grupul.
„În acest moment, toate protocoalele de răspuns specifice au fost deja activate conform procedurilor interne şi reglementărilor în vigoare. Prioritatea noastră principală o reprezintă menţinerea continuităţii în distribuţia şi furnizarea energiei electrice, precum şi protejarea datelor personale gestionate şi a celor operaţionale ale tuturor entităţilor din cadrul Grupului Electrica. Vom continua să informăm publicul despre evoluţia situaţiei şi măsurile întreprinse pentru remedierea acesteia. În acest context, recomandăm consumatorilor noştri să fie atenţi la orice mesaje suspecte primite în numele companiei şi să evite furnizarea de date personale prin canale nesecurizate”, mai spune Grupul Electrica.