O grupare specializată în furturi de carduri de credit şi extrageri frauduloase de bani, din care ar face parte şi români, a fost anihilată de autoritățile din România şi Belgia.
Membrii grupării sunt suspectaţi de comiterea a 100 de furturi de carduri pe teritoriul României, Belgiei, Franţei, Cehiei, Danemarcei, Italiei, Olandei, Marii Britanii şi Australiei.
Prejudiciul adus este de aproximativ 246.000 de euro, informează Mediafax.
După ce furau cardurile, suspecţii ar fi efectuat extrageri frauduloase de numerar şi ar fi efectuat cumpărături de la diferiţi comercianţi, pe care le-ar fi recomercializat, ulterior, la jumătate de preţ, susţin anchetatorii.
De asemenea, ei ar fi folosit cardurile în săli cu jocuri de noroc, pentru extrageri de numerar.
În urma percheziţiilor de miercuri, au fost reţinute 3 persoane din Bucureşti, pe numele cărora au fost emise mandate europene de arestare.