Grup infracțional organizat pentru divulgarea subiectelor de la rezidențiatul din 2021. Doi medici au semnat acorduri de recunoaștere

Grup infracțional organizat pentru divulgarea subiectelor de la rezidențiatul din 2021. Doi medici au semnat acorduri de recunoaștere

Un grup infracțional organizat a fost în spatele divulgării subiectelor de la examenul de rezidențiat din noiembrie 2021, iar unii candidați le-au aflat dinainte să intre în sală. Două acorduri de recunoaștere au fost semnate, în aprilie 2024, de două doctorițe care au dat examenul.

Fraudă la rezidențiatul din 2021

Parchetul de pe lângă Tribunalul București a depus, la începutul lunii mai, două acorduri de recunoaștere a vinovăției, iar doctorițele Adelina Elena Dănescu și Miruna Roșulescu au recunoscut infracțiunile comise, conform G4media.

Acestea vor primi 10 luni și 20 de zile, respective 11 luni și 10 zile de închisoare, în urma acordului, cu amânarea pedepsei pe o durată de doi ani care reprezintă termenul de supraveghere.

Cele două au constituit un grup infracțional, în perioada octombrie- noiembrie 2021 din care au făcut parte 11 persoane cu scopul de a divulga subiectele de la examenul de rezidențiat, susținut în Complexul Romexpo București, înainte de susținerea acestuia.

Altă fraudă în Galați

Totuși, nu este prima tentative de fraudă la examenul de rezidențiat din 2021. Într-un alt centru din Galați au intervenit procurorii anticorupție și au reținut două femei pentru divulgarea subiectelor înainte de examen în schimbul sumei de 2.000 de euro. Acestea vor primi pedepse cu executare. Șincar Dorina Cerasella, medic stomatolog, va primi 3 ani de închisoare cu executare și amendă penală de 22.000 de lei, iar alte două femei vor primi 1 an și 6 luni, respectiv 1 an și 11 luni, cu executare. Un lector din Arad este singurul care a primit 1 an și 4 luni de închisoare cu suspendare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`