Grindina a făcut prăpăd în România. A fost cod roșu de furtună

Grindina a făcut prăpăd în România. A fost cod roșu de furtună
Sursa foto: Facebook/ IGSU - Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Romania

Furtunile din ultima zi au afectat 15 localități din județele Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Harghita, Suceava și Vaslui. Pompierii au lucrat la foc automat pentru a evacua apa din casele oamenilor, de pe strădă, dar și pentru a îndepărta copacii căzuți pe carosabil.

Peste 1.700 de situații de urgență în țară

Pompierii au intervenit, în ultimele 24 de ore, la peste 1.700 de situații de urgență din toată țara, a transmis Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) , conform știrileprotv.

Echipajele SMURD au intervenit la 1.394 de misiuni, dintre care 1.391 au fost pentru acordarea manevrelor de prim-ajutor și 3 pentru descarcerare.

Mai mult, în ultimele 24 de ore, pompierii au stins 62 de incendii din toată țara.

Salvatorii au acționat în 15 localități din șase județe, județele Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Harghita, Suceava și Vaslui, pentru evacuarea apei din 5 case, o anexă, 19 curți, un beci, de pe stradă și pentru îndepărtarea a 7 copaci căzuți pe drum.

Ravagii în Bistrița-Năsăud

În Bistrița-Nădăud a fost cod roșu de furtună. A căzut grindină uriașă, iar vântul a suflat cu 90 km/h. În jur de 240 de gospodării au fost afectate, dar, din fericire, nu s-au înregistrat victime. S-au produs pagube materiale: acoperișuri smulse, ferestre sparte, degradarea izoțiilor exterioare.

Traficul pe DN2, în județul Bacău, a fost îngreunat din cauza apei de pe șosea și s-a desfășurat pe o singură bandă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`