Greva STB e ilegală, a decis Tribunalul București. Instanța a dispus reluarea imediată a activităţii
Tribunalul București a decis, vineri, că greva STB e ilegală. Instanța a dispus încetarea acțiunii de protest și reluarea imediat a activității. Aceeași decizie a fost pronunțată și joi, dar angajații societății au continuat greva. În acest context se vehiculează că STB ia în calcul inclusiv concedierea angajaților care nu revin la muncă. 250 de noi șoferi ar fi deja pregătiți să intre pe traseu.
Tribunalul București a stabilit, din nou, că greva de la STB e ilegală
Transportul public de suprafață în București e paralizat de joi dimineață, când angajații STB au intrat în grevă. Tribunalul București a stabilit că acțiunea e ilegală și a dispus reluarea lucrului. Hotărârea judecătoreasă, însă, nu a fost respectată, iar vineri angajații STB erau din nou în grevă. Iarăși Tribunalul Bucureștti a stabilit că greva e ilegală și a cerut reluarea activității imediat.
„Avem de-a face cu o manifestare total irațională, chiar dacă hotărârea a fost comunicată oficial azi, ea a fost pronunțată ieri. Să nu reiei lucrul în acest condiții, riscând pierderea contractului de muncă, condamnare penală, e o atitudine irațională pe care sincer n-o înțeleg”, afirmase, vineri dimineață, Nicușor Dan, Primarul General al Capitalei.
În jurul orei 12.00, acesta s-a întâlnit pentru discuții cu șefii de autobaze și de depouri ai STB.
Angajații STB care nu renunță la grevă ar putea fi concediați
„Vom face tot ce e posibil ca să deblocăm această situație. Sentința judecătorească e executorie. Angajații să înțeleagă că își periclitează locul de muncă. Cineva, cu bună știință, a încălcat contractul colectiv de muncă”, a declarat, vineri dimineață, Adrian Criț, directorul STB.
Surse din societate, citate de Economedia, susțin că STB se pregătește să suspende sau chiar să desfacă contractele de muncă ale angajaților care nu vor să renunțe la greva ilegală. 250 de șoferi noi sunt pregătiți să le ia locul.
„Mai au nevoie doar de 24 de ore de acomodare cu mașinile și pot să iasă în trafic”, au spus respectivele surse.