Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret” anunță că în urma consultării organizațiilor sindicale afiliate, au decis să nu semneze nici un acord, ”fie el și unul girat de președintele României. Greva continuă”.
”Mesajul colegilor a fost clar: am mai semnat acorduri care nu au fost respectate. Avem nevoie de majorări, nu de prime/vouchere.
Acordul trebuie să-l facă doar clasa politică și, în urma acestui acord, să se adopte un act normativ pentru majorarea imediată a salariilor”, se arată într-un comunicat de presă semnat de liderii sindicali Simion Hăncescu și Marius Nistor.
Profesorii cer o majorare salarială de 25%, până la intrarea în vigoare a legii salarizării unitare.
Sindicaliștii vor ca salarizarea întregului personal didactic să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și gradul didactic.