CNSLR Frăţia, care reprezintă peste jumatate de milion de salariaţi, a început procedurile pentru declanșarea grevei generale. Sindicatul avertizează că trecerea contribuțiilor sociale de la angajatori la angajați, măsură pe care Guvernul PSD insistă, va duce la o diminuare a salariilor în 2018 și chiar la o scădere a numărului de locuri de muncă. Patronii nu pot fi obligaţi să mărească decât salariul minim, avertizează confederația.
"Biroul Operativ al CNSLR — Frăția, în conformitate cu hotărârea Consiliului Național din data de 30 octombrie 2017, a decis începerea procedurilor în vederea declanșării grevei generale în economia națională pentru următoarele nemulțumiri ale salariaților: scăderea tuturor salariilor, în principal în mediul privat, și pierderea de locuri de muncă generate de modificările Codului fiscal prin care se transferă plata contribuțiilor sociale de la angajator la angajat; imposibilitatea negocierilor sectoriale și intersectoriale ce generează lipsa unei protecții reale ale angajaților, în forma actuală a Legii 62/2011; întârzierea nejustificată a acordării drepturilor salariale pentru angajații unor unități publice de asistență socială și medico-socială de peste 43 luni", transmite CNSLR Frăţia, printr-un comunicat.
Confederația strânge acum cele 500.000 de semnături necesare, urmând ca apoi să decidă data declanșării grevei generale.
Aceasta ar urma să vizeze sectoarele: energie, petrol și gaze, chimie, petrochimie, comunicații, transporturi, lemn și mobilă, textile și pielărie, agricultură, sănătate, învățământ, administrație publică și asistență socială.
Sindicatele mai atrag atenția că salariații sunt lipsiţi de o protecţie reală deoarece legea dialogului social împiedică negocierea contractelor colective la nivel de sector.