Grevă de trei zile la Eurowings. Ce zboruri din România sunt afectate

Publicat: 17 10. 2022, 15:23
Sursa Foto: Pixabay

Zborurile diviziei low-cost a companiei Lufthansa, Eurowings, vor fi afectate de grevă până miercuri.
Sindicaliştii au cerut reducerea volumului de muncă, prin creşterea perioadelor de odihnă ale piloţilor.

Compania are curse spre Duseldorff şi Stuttgart, din Bucureşti şi Timişoara

Compania a anunţat că mai mult de jumătate dintre pasageri vor ajunge însă la destinație în ciuda protestului anunţat de piloţi.

Sindicatul piloților Vereinigung Cockpit (VC) dorește ca Eurowings să ușureze volumul de muncă al piloților, de exemplu, reducând perioada de timp în care un pilot ar trebui să fie la datorie sau mărind perioadele de odihnă ale acestora.

Luni, de exemplu, peste 230 din cele aproximativ 400 de zboruri planificate de Eurowings vor decola de pe aeroporturi.

Mai mult de jumătate din zborurile care vor avea probleme sunt programate mâine și miercuri.
Compania operează curse şi din România, spre Duseldorff şi Stuttgart, din Bucureşti şi Timişoara.