Sute de funcționari din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Timiș au ieșit și marți în curtea instituției, cerând Executivului să renunțe la decizia de mutare a sediului viitoarei Direcții Regionale a Finanțelor la Deva.
”Nu vom înceta protestul până când nu se va reveni la decizia anterioară, respectiv sediul viitoarei Direcţii Generale Regionale a Finanţelor Publice – Regiunea Vest va fi stabilit la Timişoara”, au declarat, marţi, protestatarii, citează Agerpres.
Angajații Fiscului, cât și politicienii și autoriăților publice locale, au fost nemulțumiți de ideea mutării sediului fiscului regional de la Timișoara în Hunedoara.
Liderul administraţiei judeţene, Titu Bojin, consideră periculoasă o astfel de decizie, care ar bulversa total finanţele, în condiţiile în care este vorba despre una dintre instituţiile vitale care trebuie să rămână în viitoarea capitală a regiunii, Timişoara.
Proteste au debutat luni, când finanțiștii au părăsit birourile pentru a protesta împotriva acestei mutări.