Grecia a intrat în zona roșie. Ce efect are decizia pentru turiștii români

Publicat: 29 07. 2021, 20:00
Actualizat: 29 07. 2021, 20:36
Foto: Pixabay

UPDATE, 29 iulie, ora 8: CNSU a actualizat joi lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat, iar Grecia a fost încadrată în zona roșie, astfel că persoanele nevaccinate care vin din statul elen vor trebui să stea în carantină la sosirea în România.

Excepțiile sunt reprezentate de copiii cu vârsta mai mică sau egală de 6 ani, respectiv de cei cu vârsta mai mare de 6 ani și mai mică de 16 ani, însă a doua categorie trebuie, totuși, să prezinte un test negativ care să fi fost efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

Știrea inițială: Comitetul Național pentru Situații de Urgență va aproba joi o nouă hotărâre pentru a actualiza lista statelor și zonelor cu risc epidemiologic ridicat, iar Grecia, o destinație de vacanță aleasă de mulți turiști români, ar urma să fie încadrată în zona roșie.

Grecia ar urma să fie încadrată de CNSU în zona roșie

Grecia a ajuns la un indice de infecție de 3,47 și ar urma să fie încadrată de CNSU în zona roșie de pe lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat, potrivit Antena 3. În urmă cu doar o săptămână, Republica Elena era la un indice de 2,9, astfel că se regăsea în zona galbenă.

Încadrarea în zona roșie înseamnă că, la intrarea în România, toate persoanele nevaccinate care vin din Grecia vor intra în carantină.

Există și excepții de la regulă. Este cazul copiilor cu vârsta mai mică sau egală de 6 ani, care vor fi scutiți de carantină și pentru care nu va trebui prezentat un test negativ la infecția cu SARS-CoV-2. Totodată, în cazul celor cu vârsta mai mare de 6 ani și mai mică de 16 ani trebuie arătat un test negativ care să fi fost efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

„Astăzi urmează sa fie actualizată lista statelor cu risc epidemiologic, în ședință săptămânală a CNSU, conform procedurilor. La acest moment încadrarea Greciei nu a fost schimbata, fiind valabilă lista publicata pe site-ul INSP. Imediat ce vom avea Hotărârea CNSU o vom transmite”, a spus CNSU, potrivit DCNews.