Grațiela Gavrilescu: Articolul 20 nu trebuie scos din Codul Silvic. A fost scris tocmai ca să ajute proprietatea privată, proprietarii care nu au suprafețe mari de pădure

Grațiela Gavrilescu: Articolul 20 nu trebuie scos din Codul Silvic. A fost scris tocmai ca să ajute proprietatea privată, proprietarii care nu au suprafețe mari de pădure

Articolul 20 nu trebuie scos din Codul Silvic, deoarece a fost scris tocmai pentru a veni în ajutorul proprietarilor care nu au suprafețe mari de pădure, a declarat, luni seară, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Grațiela Gavrilescu.

Aceasta a făcut referire și la declarație fostului ministru al Mediului, Lucia Varga, potrivt căreia articolul 20 ar duce de fapt la tăieri ilegale și că sub acest articol s-ar ascunde unele neregul.

”Acest articol 20 nu trebuie scos din Codul Silvic și am demonstrat asta cu ajutorul specialiștilor din Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Așa cum a fost introdus în Codul Silvic și votat anterior de către Parlamentul României trebuie să rămână în forma aceasta. Dimineață am văzut cum doamna deputat Lucia Varga, într-o conferință de presă, a susținut vehement că acest articol 20 ar duce de fapt la tăieri ilegale și că sub acest articol s-ar ascunde unele nereguli sau că dânsa are suspiciuni că tocmai sub acoperământul acestui articol 20 s-ar tăia aproape un milion de hectare de pădure. Vrem să explicăm tuturor românilor, tuturor iubitorilor de pădure și tuturor celor care doresc să trăiască într-un mediu sănătos în România că articolul 20 a fost scris tocmai ca să ajute proprietatea privată, să ajute proprietarii care nu au suprafețe mari de pădure și care sunt proprietari de suprafețe până în 10 hectare. Cu ajutorul acestui articol, persoana respectivă intră într-o normalitate pentru că în România, la ora actuală, sunt aproximativ 450.000 de hectare neadministrate, care sunt lăsate la voia întâmplării”, a declarat Gavrilescu într-un interviu televizat, citată de Agerpres.

Ministrul Mediului a adăugat, totodată, că suprafața de 1,2 milioane de hectare care ar intra sub incidența exploatării fără amenajament silvic nu este reală, aceasta situându-se, de fapt, la 700.000 de hectare, din care mai mult de jumătate sunt neadministrate.

”Am făcut calcule să vedem de unde au ieșit cele 1,2 milioane de hectare de pădure vehiculate. Prin comunicarea pe care dorește să o facă doamna Varga sau anumite persoane din Partidul Național Liberal se urmărește de fapt să nu se voteze Codul Silvic în forma precedentă. Suprafața de 1,2 milioane de hectare de pădure nu este reală. Vorbim doar de 700.000 de hectare de pădure, din care 420.000 de hectare reprezintă păduri neadministrate (…) punem la punct o legislație, îl respectăm pe proprietar, cel care are o suprafață mică de pădure, îi respectăm proprietatea și îi dăm drepturi egale și cu ceilalți care au suprafață mai mare de pădure. Reparăm o nedreptate și apărăm dreptul la proprietate în același timp și spunem clar la lege ce trebuie să fie făcut prin acel contract care se încheie cu Ocolul silvic privat sau de stat”, a afirmat Grațiela Gavrilescu.

Fostul ministru al Mediului, deputata Lucia Varga, a declarat, luni, că Partidul Național Liberal ar putea vota proiectul Codului Silvic dacă din text va fi eliminat articolul 20. În caz contrar, liberalii vor vota împotriva proiectului inițiat de PSD.

„Am să vă explic ce se întâmplă în fond. În România există peste 200.000 de hectare de păduri situate în zone de strictă protecție, păduri situate în zonele lacurilor de acumulare, în jurul barajelor, în jurul zonelor de captare a alimentărilor cu apă, pe pante mai mari de 30%, zone în care prin amenajamentul silvic sunt interzise orice fel de tăieri. Aceste păduri au rol de protecție în cazul viiturilor și tăierea lor ar duce în cazul unor viituri la colmatarea cursurilor de apă, colmatarea zonelor de captare a alimentărilor cu apă, alunecări de teren, inundații, care ar afecta în aval viața și siguranța cetățenilor”, a subliniat Varga.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`