Gorj: Un elev s-a aruncat pe geam în timpul orelor, după ce a fost mustrat în public de către directorul școlii
Un elev din comuna Sivilești, județul Gorj, s-a aruncat pe geamul clasei, vineri, în timpul orei de chimie, după ce a fost mustrat de directorul școlii de față cu un dascăl și colegii săi.
Băiatul, în vârstă de 15 ani, a fost dus la Spitalul Municipal Motru și se află în stare bună, el căzând de la nivelul etajului 1.
Potrivit primarului din Sivilești, băiatul are și probleme de natură penală.
”Are nenumărate abateri disciplinare vizavi de unitatea de învățământ în care și învață. El este și în evidența poliției din localitate, având mai multe dosare. Este un elev problemă, având acumultate și multe absențe”, a declarat edilul localității de unde este băiatul.