Gorj: Un bărbat a fost găsit mort într-o baltă de sânge, după ce și-a tăiat gâtul într-o sapă
Un bărbat de 53 de ani din comunca gorjeană Câlinic a fost găsit mort, sâmbătă seară, într-o baltă de sânge, căzut într-un șanț, la aproximativ zece metri de locuința sa, relatează Mediafax.
Potrivit anchetatorilor, în acest caz nu este vorba despre o crimă, ci, cel mai probabil, bărbatul a căzut într-o sapă în care şi-a tăiat gâtul.
Conform declarațiilor date la Poliție de rudele lui Constantin Breazu, acesta a lucrat în cursul zilei în grădină, săpând un teren cultivat cu porumb până când a rupt sapa. Bărbatul a mers la o rudă a sa, a înlocuit coada ruptă, după care a ascuțit sapa, pentru a fi sigur că aceasta taie mai bine, iar apoi a plecat spre casă.
Surse din cadrul anchetatorilor au afirmat că, cel mai probabil, bărbatul s-a împiedicat și a căzut în șanțul de pe marginea drumului, printre buruieni, sapa foarte bine ascuțită lovindu-l în zona gâtului și secționându-i vasele de sânge, decesul producându-se aproape instantaneu.
Trupul neînsuflețit al lui Constantin Breazu a fost observat de un localnic destul de târziu, când bărbatul nu mai putea fi ajutat din punct de vedere medical, pentru a fi salvat.
Cadavrul a fost ridicat și dus la Serviciul de Medicină Legală Gorj pentru efectuarea necropsiei, medicul legist prezent la fața locului declarând după examinarea acestuia că pe corp nu sunt urme de violență care să conducă la alte indicii.