Deciziile unei primării, transmise prin difuzoare. Localnic: Ca pe timpul comuniştilor!

Deciziile unei primării, transmise prin difuzoare. Localnic: Ca pe timpul comuniştilor!

Primăria din Târgu-Cărbuneşti, Gorj, a decis să instaleze zece difuzoare pentru a le transmite mesaje localnicilor și pentru a-i informa despre deciziile Consiliului Local. Oamenii, însă, n-au fost prea entuziasmați de idee și chiar mai critici au fost când au aflat că sistemul a costat comunitatea 12.000 de lei.

”Doar mesajele care sunt importante şi care îi interesează cu adevărat pe oameni. Nu vom sta toată ziua la microfon să vorbim ca să-i plictisim pe oameni. Lumea este sătulă de politică şi de multă vorbărie şi atunci vom lăsa, în principal, ca în difuzoare să se audă o muzică plăcută, ambientală”, a declarat, pentru Digi24, Dănuţ Birău, primarul oraşului.

”Nu ştiu, dar aşa era pe timpul comuniştilor! Prin toate oraşele, erau difuzoare”, s-a plâns un cetățean.

”De muzică ne mai arde nouă? Că de-ălelalte avem de toate, nu?”, a spus revoltat un alt bărbat.

Unii localnici, însă, sunt încântați de idee: ”E ceva bun pentru că mulţi nu au cum să afle vreo ştire de la primărie decât prin radio”.

Reporter: V-au cerut manele?

Dănuţ Birău: Da. Domnule, să ne pui şi nouă manele două ore aşa pe zi. Eu v-aş pune vouă, dar se aude în tot oraşul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:52 - Antrenorul secund al Ungariei s-a prăbușit în timpul meciului cu Olanda și a fost înconjurat rapid de colegi. Primele detalii despre starea lui Adam Szalai
23:36 - Kosovo amenință cu o acțiune la TAS după scandalul de la meciul cu România. Mai nou acuzațiile îi vizează și pe fotbaliștii români, nu numai pe fani
23:16 - Trafic blocat pe Valea Oltului după un accident violent
22:54 - Atac cu cuțitul la o școală din China. Cel puțin opt morți și 17 răniți
22:30 - Iulian Fota, despre nerecunoașterea Kosovo: Nu e definitivă, ci e condiționată / Probabil că la vremea respectivă au fost ceva griji legate de Transnistria / România a făcut o anumită flexibilizare (VIDEO)
22:04 - Florin Spătaru: PSD n-a făcut altceva decât să readucă România pe o cale stabilă și vrea să guverneze în continuare împreună cu PNL. Elena Lasconi se crede stăpâna inelelor (VIDEO)
21:46 - Radu Mihaiu: PSD este cel mai mare rău care se poate întâmpla acestei țări / Ne e foarte greu să îi separăm pe Ciolacu de Ciucă (VIDEO)
21:23 - Marcel Ciolacu, despre meciul cu Kosovo: Cred că e corect ca România să câștige cu 3-0 la masa verde / Nu am vrut să arătăm în mass-media cum au fost primiți suporterii români în Kosovo. A fost ceva care îți lasă un gust amar (VIDEO)
21:03 - Robert Sighiartău: PSD se pregătește, în cazul în care câștigă alegerile prezidențiale, la o guvernare cu AUR. Vor schimba denumirea acestui partid, se vor rupe mai mulți parlamentari (VIDEO)
20:44 - Olaf Scholz spune că a fost surprins pozitiv de discuția cu Donald Trump. Au vorbit „pe larg despre Ucraina”