Gorj: Poliţia a descoperit aproximativ 100.000 de lei în locuinţa unei pensionare care cerşea, după decesul acesteia
Poliţia din Târgu Cărbuneşti a descoperit în locuinţa unei pensionare din localitate, după moartea acesteia, suma de aproximativ 100.000 de lei.
Femeia de 88 de ani era una din cele mai cunoscute cerşetoare din zonă, deşi primea lunar o pensie de circa 1.100 de lei.
Banii găsiţi în locuinţa bătrânei au fost număraţi de trei poliţişti şi trei localnici pe parcursul a peste patru ore, informează Mediafax.
Unul dintre martori, care este şi consilier local şi vecin cu bătrâna, a declarat că bancnotele erau înfăşurate în hârtie de ziar şi legate cu sfoară.
Primarul din Târgu Cărbuneşti, Viorel Mihai Mazilu, a declarat că bătrâna beneficia de asistenţă socială din partea Primăriei, primind mâncare caldă acasă la fiecare două zile.
Banii au fost ridicaţi de poliţişti şi predaţi Parchetului Judecătoriei Târgu Cărbuneşti, care, la rândul său, a dispus depunerea sumei într-un cont bancar, aceştia putând fi revendicaţi de eventuale rude pe parcursul anului.
Primarul Viorel Mihai Mazilu a mai afirmat însă că bătrâna nu avea rude şi că, cel mai probabil, după ce se vor încheia problemele cu succesiunea, banii vor reveni autorităţilor locale.