Doi soţi din oraşul Motru au cerut Parchetului să facă anchetă după ce au constatat că în registrele AJOFM Gorj figurează ca divorţaţi şi că pe numele femeii a fost deschis un dosar de şomaj, deşi nu a fost niciodată şomeră.
Cazul are legătură cu sinuciderea unui fost şef din AJOFM, suspectat de fals, informează Mediafax.
Elena şi Benone Suceu au afirmat că niciunul dintre ei nu a intentat acţiune de divorţ, bărbatul aflând despre această situaţie în momentul în care a mers la Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, pentru a plăti contribuţia la şomaj, atât pentru el cât şi pentru soţia lui.
Angajaţii AJOFM Gorj i-au spus că în registre apare că a divorţat şi i-au arătat „o hârtie de la Judecătoria Motru în acest sens”.
„Mi-a spus de la ghişeu că nu pot să aflu ce întrebasem pentru că doamna, adică nevastă-mea, a divorţat de mine. Nu mi-a venit să cred, dar mi-au arătat o hârtie de la Judecătoria Motru în acest sens. Era de prin anul 1995, dar la Motru Judecătoria nu există decât din 1998. În plus, la domiciliu era trecut apartamentul meu actual, deşi la vremea respectivă noi stăteam în cu totul altă parte a oraşului”, a afirmat bărbatul.
Acesta a precizat că a depus plângere la Parchetul Judecătoriei Motru în urma situaţiei cu care s-a confruntat la AJOFM Gorj, dar şi după ce soţia sa a primit acasă o înştiinţare de la o bancă, prin care i se cerea să îşi facă un card nou unde să îi fie virat ajutorul de şomaj din fiecare lună.
Elena Suceu a menţionat că nu i-a venit să creadă când soţul său a sunat-o să o întrebe dacă a intentat acţiune de divorţ.
Şeful AJOFM Gorj, Romeo Chiriac, a declarat că actele de divorţ ale celor doi soţi ar fi fost falsificate pentru a fi folosite într-un dosar de încasare ilegală a unor indemnizaţii de şomaj.
El a precizat că AJOFM Gorj a cerut Poliţiei şi Parchetului să clarifice situaţia din 82 de dosare în care au fost acordate plăţi ilegale către diferite persoane care beneficiau de ajutor de şomaj sau ajutor pentru a se muta cu domiciliul într-o altă localitate dacă sunt angajate acolo.