Caz halucinant la primăria Bumbeşti Piţic, din județul Gorj.
Asistentul comunitar angajat în cadrul primăriei pentru a identifica problemele sociale din localitate a ajuns, în loc să-și facă treaba pentru care a fost angajat, să gătească pentru salariații primăriei.
Dezvăluirea a fost făcută chiar de viceprimarul localităţii, Irina Cojocaru, care susține că asistentul comunitar e folosit pe post de bucătar din dispoziția primarului.
„Noi avem angajat un asistent comunitar. Mă aşteptam să vină să ne aducă la cunoştinţă ce probleme sociale a găsit în comunitate. Surpriză, la noi asistentul comunitar găteşte pentru salariaţii primăriei. Este o cameră în spatele primăriei, face acolo ciorbă, urzici, orez. Înainte de post am găsit-o făcând sarmale, piftii, salată de boeuf, tăieţei, macaroane cu brânză. (…) I-am spus domnului primar că o să spun public, dar a spus că asta e dispoziţia lui”, a declarat viceprimarul din Bumbeşti Piţic, potrivit pandurul.ro.
Irina Cojocaru a precizat că nu este normal ca bugetele unor localităţi să fie numai pentru salarii.
„Nu pot să fiu de acord cu bugetele astea aprobate numai pentru salarii. Noi pentru ce venim la serviciu, doar să ne luăm banii? Aaa, că depunem proiecte la minister, dar nu ne preocupăm să le terminăm”, a spus viceprimarul.