Gorj: Angajați, îndemnați de șef să crească facturile la apă: „Bagă-le, mă, 10 metri cubi, că nu se cunoaște. Spunem că a fost o eroare de citire” (VIDEO)

Gorj: Angajați, îndemnați de șef să crească facturile la apă: „Bagă-le, mă, 10 metri cubi, că nu se cunoaște. Spunem că a fost o eroare de citire” (VIDEO)
Foto: PIxabay

Polițiștii din Gorj au deschis o anchetă după ce în spațiul public a apărut o înregistrare făcută într-o ședință a companiei județene Aparegio, în care se aude cum un reprezentant din conducerea societății îi îndeamnă pe angajați să crească facturile abonaților, indiferent că sunt firme, instituții sau consumatori casnici. Directorul Aparegio a declarat, însă, că ședința ar fi avut loc în 2019 și că nimeni nu a plătit în plus pentru apă.

Compania de stat Aparegio, aflată în subordinea Consiliului Județean, furnizează apa potabilă în cea mai mare parte a județului Gorj, notează Digi24.

Anchetă în Gorj privind posibile facturi la apă umflate

– O firmă care are zece metri cubi, nu se cunoaște că îi bagi tu un metru. La școli, cine are școli?

– I-am umflat la fiecare scară de i-au luat dracii. (…) Le-am tot băgat doi, trei, cinci metri, dar e riscant al dracu’.

Salariații Aparegio sunt încurajați să umfle facturile mai ales la instituții, că acolo datele sunt mai greu de verificat.

– Să nu mai îmi zici de primărie, că bag peste 20.000 în plus. Eu bag. Eu mă duc la primărie cu tine în brațe. (….) Hai la instituții.

– Mi-e frică să bag la Consiliul Județean.

– Bagă la Consiliul Județean. (…) Bagă-le, mă, zece metri cubi, că nu mori de la 10 metri în plus, că nu se cunoaște. Spunem că a fost o eroare de citire, o eroare de ceva. Trebuie să aduc 400.000 luna asta, băi, băieți, înțelegeți? Luna asta trebuie să aduc 400.000.

Conducerea Aparegio Gorj susține că înregistrarea ar fi din 2019.

„Cineva are interes să le scoată pe rând așa și nu știu de ce. N-a plătit nimeni apă în plus la Aparegio, decât dacă a plătit o lună, luna viitoare s-au reglat”, a declarat Traian Pătrășcoiu, director Aparegio, citat de Digi24.

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`