ANAF a dat ”lovitura”! A amendat un lăutar care a luat uriașul bacșiș de… 300 de lei. ”De multe ori noi le cântăm la marii evazionişti, dar uite că nu de la cap se împute peştele. Cred că de undeva de la aripioare”
Gorjeanul Constantin Florea, în vârstă de 46 de ani, este primul lăutar amendat de ANAF pentru că nu şi-a declarat veniturile obţinute din cântările la nunţi. El va trebui să plătească statului de zece ori mai mult decât a câştigat, informează Digi24.
”De multe ori noi le cântăm la marii evazionişti, dar uite că nu de la cap se împute peştele. Cred că de undeva de la aripioare. Am câştigat şi pe mult şi pe puţin. Am venit de multe ori şi fără niciun leu acasă. În alte zile, am câştigat poate 10-20 de lei”, s-a plâns lăutarul.
În ultimele șase luni a cântat la două nunți și a câștigat 300 de lei, bani pe care, însă, nu i-a declarat. Acum este nevoit să plătească statului de zece ori mai mult.
”Din punctul nostru de vedere, al muzicanţilor, chiar mi se pare abuziv. O să cânt. Le-am spus că eu şi la puşcărie dacă mă bagă, şi acolo o să cânt pentru că asta am în sânge”, a mai spus Florea.
Decizia inspectorilor ANAF i-a supărat foc pe localnici: ”Pe ăştia îi caută, dar pe ăia care au luat milioane şi au dus banii pe nu ştiu unde, nu-i caută”.
Florea e susținut și de colegii de breaslă.
”Cum să te duci peste un om acasă, să-i dai amendă că, chipurile, a cântat el anul trecut la o nuntă. Să le fie ruşine! E strigător la cer ce se întâmplă”, a spus revoltat lăutarul Leonida Belgher.