Gorj: Accident cu o ambulanță care transporta la spital o gravidă în travaliu

Gorj: Accident cu o ambulanță care transporta la spital o gravidă în travaliu

O femeie aflată în travaliu a trecut prin clipe de coşmar după ce ambulanţa care o transporta la spital a fost lovită în trafic. Totul s-a întâmplat la Târgu-Jiu, iar vinovat de producerea accidentului a fost un şofer care nu a acordat prioritate salvării aflate în misiune. Impactul a fost atât de puternic încât bărbatul a avut nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare pentru a fi scos din autoturism. Femeia însărcinată a scăpat însă nevătămată şi a fost transportată cu o altă mașină la spital, unde a născut un băiat perfect sănătos.

Accidentul s-a produs la ieşirea din Târgu-Jiu. Ambulanţa, aflată în misiune, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, o transporta la spital pe femeia însărcinată. La un moment dat, ambulanţa a fost lovită brusc din faţă de un alt autoturism, după ce şoferul a schimbat  sensul de mers.

„Transportam o gravidă de la Budiem la Târgu-Jiu. Noi ne deplasam în același sens de mers, el mergea pe banda doi, a trecut pe 1 eu crezând că îmi da prieoritate, aveam și girofar și sirenă, după care a virat stânga și mi-a tăiat fața”, a declarat Dan Greculescu, șoferul de pe Ambulanță.

Varianta şoferului ambulanţei este susţinută şi de oamenii legii.

Din cauza şocului suferit în urma accidentului, femeia a intrat în travaliu. A fost însă preluată de o altă ambulanţă și transportată de urgenţă la Spitalul Județean Târgu-Jiu, unde a născut un copil sănătos.

Şoferul neatent, în vârstă de 70 de ani, a ajuns la spital cu răni uşoare la cap. Bărbatul, care a rămas acum fără permis de conducere, este cercetat de poliţişti pentru vătămare corporală.

Gorj: Gravidă în travaliu, implicată într-un accident cu ambulanța

Embed:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)