Gorghiu: Trebuie să remarc cât de nociv poate fi populismul și naționalismul prost înțeles pentru statele UE

Gorghiu: Trebuie să remarc cât de nociv poate fi populismul și naționalismul prost înțeles pentru statele UE

Trebuie să remarc cât de nociv poate fi populismul și naționalismul prost înțeles pentru statele UE, a declarat Alina Gorghiu, făcând referire la declarațiile controversate ale unor politicieni europeni după referendumul din Marea Britanie.

”Respectăm, desigur, decizia britanicilor, dar ne-am fi dorit să opteze pentru rămânerea în UE. Noi avem foarte multă încredere în forța proiectului european, iar reacțiile liderilor europeni și a șefilor de stat, a prim-miniștrilor, arată că există o susținere pentru proiectul unității europene.

Mesajul de solidaritate este unul care va continua și spiritul european nu va fi slăbit în rândul românilor, ca urma a acestei decizii. Asemenea președintelui și premierului, transmitem și noi românilor același lucru; nu sunt motive de panică sau îngrijorare. În cadrul discuțiilor de azi de la Cotroceni s-a confirmat că economia nu va fi afectată.

Trebuie să remarc cât de nociv poate fi populismul și naționalismul prost înțeles pentru statele UE. Noi aici nu ne confruntăm cu forțe politice care să promoveze genul acesta de discurs, dar e vital ca politicienii și liderii de opinie că dreptul contestărilor cu orice preț nu e corect.

Campania care va urma trebuie să fie ferită de tentația populismului și extremismului. E mai bine să învățăm din erorile altora. Stabilitatea politică și economică e foarte importantă și PNL își afirmă susținerea pentru ca actualul Guvern să administreze țara până la alegerile generale”, a declarat Gorghiu.

Aceasta a mai precizat că românii care locuiesc și muncesc în Marea Britanie nu vor fi afectați în perioada următoare de rezultatul referendumului.

”România are un parteneriat strategic cu Marea Britanie și trebuie păstrat în contextul unui mediu internațional dificil. Cele două state rămân aliate în cadrul NATO și membre în alte instituții internaționale”, a mai precizat aceasta.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:54 - Tomac (PMP), după ce extrema dreaptă a câștigat alegerile din Austria: Putem spune ”adio, Schengen!” după rezultatul acestui vot (VIDEO)
23:30 - Oprea: Ciucă încearcă să-și mobilizeze electoratul, să arate că e puternic în PNL, că ”nu mai facem cu PSD”. A fost această chestiune veche dintotdeauna de a împărți țara cu PSD sau fără PSD. Nu despre asta e vorba (VIDEO)
23:00 - Ministrul Veștea (PNL), întrebat dacă se menține coaliția cu PSD și după alegeri: „Eu sunt născut în aceeași zi cu Nostradamus și nu sunt în măsură să vă dau o astfel de soluție. Românii decid” (VIDEO)
22:30 - Arafat, despre ploile torențiale: Consecințele de până acum nu sunt grave / Deja în județul Galați avem 3.500 de persoane evacuate. Vreo 260 au refuzat evacuarea și fac asta pe propria răspundere (VIDEO)
22:07 - Ministrul Mircea Fechet: Debitul Dunării nu are o creștere care să ne surprindă / Galațiul rămâne sub cod roșu / Am mers mai bine de 1000 de km să mă asigur că autoritățile sunt pregătite (VIDEO)
21:45 - Cum răspunde ANM criticilor că a exagerat cu avertismentele privind furtuna. Georgescu: S-a ținut cont de toate fenomenele meteo. Maximele termice vor în unele zone cu 15 grade mai scăzute (VIDEO)
21:08 - George Simion spune că Becali ar putea fi printre candidaţii AUR: Îl iau pentru că aduce voturi. A învăţat unele lucruri. Nu merge degeaba la mănăstiri, la biserici
20:45 - Probleme în traficul din București din cauza furtunii: Mijloace de transport, blocate la Podul Grozăveşti (VIDEO)
20:18 - Extrema dreaptă a câștigat alegerile parlamentare din Austria, arată primele estimări. Cancelarul Karl Nehammer și-a recunoscut înfrângerea
19:44 - Ion Iliescu: „Am un zâmbet de Dacie, un zâmbet industrial, cu patru viteze” / Secretul longevității sale și mesajul lui pentru români în prag de alegeri