Marian Godină, atac la Mălin Bot: „Eu nu prea îmi doresc să semăn cu tine. Ar însemna să nu am un serviciu și să mă apuc și eu de cerut donații”
Este scandal în mediul online între Marian Godină şi Mălin Bot. Totul a pornit după ce cunoscutul poliţist a susţinut că râd oamenii de el pentru că merge la protestele la care e prezent şi Mălin Bot, iar cel din urmă l-a acuzat că îşi face reclamă.
Marian Godină i-a dedicat un text, pe blogul său, în care îi spune lui Mălin Bot exact tot ce crede despre ele şi de ce nu e un protestatar care luptă pentru români ci doar un om fără job care cerşeste bani pentru a protesta.
„Mălin Bot, dacă aveam nevoie de reclamă, când am fost în Piața Victoriei, te căutam să ne facem poze. Poate îmi făceam și eu apoi un cont d-ăla de Patreon ca să cer donații. Între noi fie vorba, nu m-ai văzut în Piața Victoriei pentru că am evitat să dau de tine.
Știi de ce? Pentru că e proverbul ăla cu “cine se aseamănă se adună.” Or, eu nu prea îmi doresc să semăn cu tine.
Asta ar însemna să am și eu o iubită mai tânără cu vreo 20 de ani ca mine, iar asta ar însemna ca ea să aibă 13 ani, deci aș comite o infracțiune.
Ar însemna să nu am un serviciu și să mă apuc și eu de cerut donații.
Chiar, te numea cineva cerșetor și logodnica ta (fătuca aceea agresivă care se bagă cu mine în seamă în privat pentru ca mai apoi să posteze public că “vorbește cu Godină în privat”. Ba chiar mă și certa că nu-i răspund :)) ) i-a răspuns că nu ești cerșetor pentru că nu obligi pe nimeni să doneze.
Vezi tu, nici cerșetorii nu te obligă să le dai, pentru că dacă te-ar obliga, nu s-ar mai numi cerștori, ci tâlhari”, scrie Marian Godină
Acesta îi cere să nu se mai victimizeze şi îi arată lui Mălin Bot că tot ce face el e pentru bani, în timp ce protestatarii adevăraţi sunt cei care vin fără să ceară nimic la schimb.
„Îmi displace la tine că ai impresia că prin ceea ce faci, îmi faci mie un favor și ar trebui să îți și mulțumesc. Ba chiar te victimizezi și nu prea omiți să repeți cât ai stat tu în frig, câte bastoane și amenzi ai luat.
Să îți explic: tu ești plătit pentru ceea ce faci, adică d-aia ceri oamenilor să te sprijine financiar (vezi ce frumos am găsit sinonim pentru cerșit? :)) ) ca să le dai reportaje direct din stradă, să îi ții la curent. Adică îți faci jobul. Și eu am stat în frig în intersecții. Tot pentru că d-asta eram plătit.
În schimb, am stat în frig și la proteste. Pentru asta n-am cerut bani nimănui și nici nu am considerat că mi-e cineva dator. Am ieșit la protest pentru că așa am vrut eu, așa am simțit. Nu m-a pus nimeni să ies. Dar tu dacă nu ieși, nu prea ai ce pune pe youtube și nu mai vine banu’. Vezi o diferență?
Și ca să nu uit de bastoanele și amenzile jandarmilor. Am văzut pe 10 august cazuri cu oameni primind bastoane în timp ce erau cu mâinile ridicate.
Dar tu le-ai primit pentru că ai făcut circ. Mă refer la amenzi, că bastoane n-am văzut să iei”, continuă Marian Godină.
Celebrul poliţist subliniază că ceea ce face Mălin Bot poate fi numit doar circ.
„Circ pentru atenție. Eu nu pot numi așa ceva jurnalism și oricât de mult m-ar amuza unele faze de-ale tale, nu pot fi de acord cu așa ceva.
Pe mine nu m-au săltat niciodată jandarmii.
Știi de ce? Că n-am făcut circ. E foarte simplu.
Dar bănuiesc că un protest fără a ajunge în duba Jandarmeriei e unul nereușit pentru tine.”, arată Godină.
Acesta îi ridică şi o întrebare lui Mălin Bot, şi anume dacă el chiar vrea în mod sincer ca răul să se termine în România, pentru că în momentul ăla nu va mai putea să îşi continue activitatea pentru care cere bani de la oameni.
„Tu îți dorești mult să stârpești răul din țara asta, lupti pentru mândra patrie, iei bastoane și amenzi pentru nerecunoscători care nu te plac, îngheti în stradă ca să faci live-uri.
Pentru că nu mai ai timp de un job, ceri sprijn financiar de la oameni de bine. Practic, ăsta e jobul tău.
Când răul va fi stârpit, jobul tău se va fi terminat.
Mă, tu ești sigur că vrei ca răul să fie stârpit? Nu de alta, dar nu prea am auzit de cazuri în care cineva să renunțe la un job bine plătit.
Și încă ceva: în Piața Victoriei ies să protesteze multe persoane publice, persoane care chiar au de pierdut din asta, cântăreți care astfel pot pierde contracte, actori care lucrează la stat etc. Nu i-am auzit vreodată să se laude cu asta și să-i facă pe alții să se simtă datori, așa cum tot faci tu. Iar oamenii ăia chiar au de tras și de pierdut.
Tu ce ai de tras? Îți zic eu, ai de tras mucii când e frig și de pierdut doar dacă se termină protestele și nu mai intră banu’ în cont.”, conchide Marian Godină.