Gl. (r) Cristian Barbu: Nu prea avem obuziere, tunuri. Politicianul român a închis ochii ani de zile cu privire la nevoia de a avea minim minimorum de înzestrare pentru Armată (VIDEO)

Gl. (r) Cristian Barbu: Nu prea avem obuziere, tunuri. Politicianul român a închis ochii ani de zile cu privire la nevoia de a avea minim minimorum de înzestrare pentru Armată (VIDEO)
Foto simbol: Facebook / Ministerul Apărării Naționale / Anca Medrea

Politicianul român a închis ochii ani de zile cu privire la nevoia de a avea minim minimorum de înzestrare pentru Armată, a declarat gl. (r) Cristian Barbu, marți, pe B1 TV, la „Politica Zilei” cu Ioana Constantin.

Gl. (r) Cristian Barbu, pe B1 TV, despre înzestrarea Armatei Române și a partenerilor europeni

Întrebat dacă europenii dispun de suficientă muniție, el a explicat: „E clar că n-am fost pregătiți, pentru că în urmă cu vreo doi ani-jumătate, trei ani, multe țări își reașezau gândirea de ordin militar, și artileria nu prea mai avea loc pe acolo, iar în ceea ce ne privește pe noi strict, ca români, sigur că suntem un pic aici deficitari”.

„Nu prea avem obuziere, nu prea avem tunuri, iar la capitolul obuzier autotractat sau șenilat, sau blindat, n-avem niciunul. Ca să știm unde stăm. Adică discutăm despre lucruri pe care probabil că românii ar trebui să le știe la un moment dat. Nu este o problemă a Armatei Române, este o problemă a politicianului român, care ani de zile a închis ochii cu privire la nevoia de a avea minim minimorum de înzestrare pentru Armată”, a continuat Cristian Barbu.

„Întorcându-ne la țările europene, în acest moment sunt eforturi considerabile pentru reluarea unor cicluri de fabricație, după modelele însă noi – și iarăși aici nu suntem chiar foarte în temă, pentru că n-am reușit, de când am intrat în NATO, să adaptăm producția, cel puțin să zicem pentru obuze, de la 152, standard Rusia, la 155, standard NATO”, a adăugat generalul.

„De abia acum încercăm, împreună cu o serie de parteneri, și nu știu dacă vom reuși în timp util. Cert este că, într-adevăr, foarte bine ați spus, există o criză cu privire la munițiile cel puțin de artilerie, dar și de drone, și de rachete, și de tot ce ar însemna în acest moment a oferi Ucrainei în condiții de tehnologie modernă, pentru că tot ce a fost vechi s-a terminat”, a mai spus el.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`