Gl. (r) Cristian Barbu, despre achiziția de F-35: Dacă aveam banii necesari, sunt convins că luam de acum aceste avioane, nu peste 10-12 ani. E un avion sofisticat, prin tot ce înseamnă generația a 5-a (VIDEO)
Gl. (r) Cristian Barbu a vorbit despre decizia României de a achiziționa avioane de ultimă generație F-35, marți, pe B1 TV, la „News Pass” cu Laura Chiriac, și a explicat că este vorba despre o aeronavă sofisticată „atât prin materiale, cât și prin concepție, dar și prin softuri”.
Gl. (r) Cristian Barbu, pe B1 TV, despre achiziția de F-35
Întrebat despre această decizie, Cristian Barbu a declarat: „Da, îndrăzneață, foarte bine spus. Decizia aceasta nu este una foarte simplă în contextul actual, legat mai ales de dezvoltarea economică și de o incertitudine cu privire la a putea asigura fondurile necesare unei astfel de achiziții, pentru că sunt convins că, dacă aveam banii necesari, luam de acum aceste avioane, și nu peste 10-12 ani, când probabil că și aceste modele vor fi îmbunătățite, vor fi updatate și probabil că vor arăta așa cum trebuie să arate în 2035”.
„E adevărat că orice lucru deosebit de sofisticat, pentru că acesta este un avion sofisticat și este sofisticat atât prin materiale, cât și prin concepție, dar și prin softuri, prin tot ce înseamnă de fapt și de drept generația a 5-a de avioane, ei bine, toate aceste lucruri sigur că se întrețin tot așa, destul de delicat, cu oameni de mare specialitate. Nu spunem că piloții vor fi unii cu totul și cu totul frumos de special antrenați, nu spunem că muniția care va fi amplasată – pentru că altfel avionul ar fi numai de distracție, să te plimbi cu el – (…) va fi una cu totul adaptată acestei situații și de un randament absolut ridicat, cu precizie foarte bună”, a adăugat Cristian Barbu.
„Toate lucrurile merg într-o altă clasă. Dacă ceea ce avem acum, F-16, înseamnă clasa a 4-a, clasa a 5-a este, dacă vreți, exponențial ridicată față de clasa a 4-a, adică avioane, ca avionică, ca tot ce înseamnă muniție și, bineînțeles, mentenanță”, a mai spus el, la „News Pass”.