Doi cetăţeni din Bulgaria, cu vârste de 35, respectiv 50 de ani, sunt cercetaţi penal după ce au încercat să introducă în România, prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Giurgiu, ţigarete ascunse în interiorul autoturismelor pe care le conduceau.
Autoritățile au descoperit o cantitatea totală de 56.200 de ţigarete, respectiv 2.810 pachete de ţigări.
„Astăzi, la diferite intervale de timp, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-au prezentat, pe sensul de intrare în ţară, două autoturisme conduse de doi cetăţeni bulgari cu vârste de 35, respectiv 50 de ani. În urma controlului de frontieră efectuat asupra mijloacelor de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, disimulate printre bagaje, cantitatea totală de 56.200 de ţigarete, respectiv 2.810 pachete de ţigări, de diferite mărci, având aplicat timbrul fiscal bulgăresc”, se arată într-un comunicat de presă, transmis luni de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Giurgiu, citat de Agerpres.
Cantitatea de ţigarete este estimată la o valoare de aproximativ 70 de mii de lei.
Acestea au fost indisponibilizate de către poliţişti în vederea continuării cercetărilor.
În caz, faţă de ambii şoferi fost întocmit dosar penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propuse soluţii legale prin unitatea de parchet.