Giratoriul suspendat de la Berceni, tot mai aproape de inaugurare. Ar urma să fie deschis traficului în următoarele săptămâni (VIDEO)
Viitorul pasaj suprateran de la Berceni va fi deschis traficului auto în următoarele săptămâni, iar lucrările sunt într-un stadiu foarte avansat, aproape de finalizare, potrivit HotNews.ro.
Este vorba despre pasajul suprateran de pe Centura Capitalei, de la intersecția cu șoseaua Berceni, ultimul pasaj de tip giratoriu-suspendat rămas de inaugurat de pe actuala Centură Sud după inaugurarea Pasajului Olteniței și Pasajului Domnești.
Giratoriul suspendat de la Berceni ar urma să fie inaugurat în 10-14 zile
Lucrările de la pasajul din zona Berceni sunt într-un stadiu fizic de aproape 90%, iar inaugurarea va avea loc în aproximativ două săptămâni. Totuși, deschiderea traficului trebuia, conform termenului contractual inițial, să se concretizeze cu circa 10 luni mai devreme.
Lucrările presupun și dublarea actualei centuri pe porțiuni de circa 2,5 km.
Proiectul pentru giratoriul suspendat și lărgirea la patru benzi costă 30,5 milioane euro, iar lucrările au început în august 2020. Este construit de Asocierea Trameco SA (Selina) – Vahostav SK AS – Construcții Erbașu SA – Grafic Trends SRL.
Centura Capitalei ar fi urmat să aibă patru pasaje de tip giratoriu suspendat, dar la Cernica lucrările au fost reziliate cu constructorul italian care nu a reușit să se mobilizeze în șantier timp de doi ani.
Soluția giratoriilor suspendate a fost aleasă ca urmare a faptului că șoseaua de centură este lipită de calea ferată de centură, motiv pentru care orice pasaj trebuie să rezolve direcțiile de trafic și peste calea ferată.
Altfel spus, cu ajutorul giratoriilor suspendate, șoferii vor putea să meargă în oricare direcție și să evite și calea ferată de centură (fără treceri la nivel), iar Centura Capitalei nu va mai avea nicio intersecție cu conflict de trafic.