Ginecologii de la spitalul din Târgu Cărbunești acuzați de luare de mită vor fi plasați sub arest la domiciliu

Publicat: 11 02. 2014, 21:11

Cei trei medici ginecologi de la Spitalul de Urgenţă din Târgu Cărbuneşti, acuzaţi de luare de mită, vor fi eliberaţi din arest, marţi seară, Curtea de Apel Craiova dispând în cazul lor măsura preventivă a arestului la domiciliu, relatează Mediafax.

Prin urmare, medicii Dana Uţupanu, Aurelian Dobran şi Grigore Dinu urmează ca pe perioada procesului să rămână acasă, neputând părăsi domiciliile proprii decât cu încuviinţarea instanţei

Cei trei trebuie să se prezinte în faţa judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori sunt chemaţi şi, de asemenea, nu au voie să ia legătura cu martorii implicaţi în acest dosar.

Sentinţa Curţii de Apel Craiova este definitivă, după ce magistraţii au admis contestaţiile pe care inculpaţii le-au depus la o decizie de săptămâna trecută a Tribunalului Gorj, prin care erau prelungite mandatele de arestare preventivă emise pe numele celor trei.

Uţupanu, Dobran şi Dinu au fost arestaţi preventiv la începutul lunii ianuarie, după ce au fost prinşi în flagrant luând mită de la o pacientă gravidă, femeia plătind 1.900 de lei pentru o operaţie de cezariană.

Ulterior, cei trei medici au fost trimişi în judecată, din rechizitoriul procurorilor reieşind că, pe parcursul anchetei, a mai fost probată încă o faptă de corupţie asemănătoare, cu aceeaşi sumă