Gigi Becali spune că doar două stadioane din România au aviz de funcționare de la ISU

Gigi Becali spune că doar două stadioane din România au aviz de funcționare de la ISU
Foto: cinemagia.ro

Gigi Becali, finanțatorul Stelei a declarat într-o conferință de presă că doar două stadioane din România au autorizație ISU de funcționare, informează Mediafax.

Stadionului Municipal din Drobeta Turnu Severin și Stadionul “Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj Napoca ar fi singurele care ar avea autorizație de securitate la incendiu.

„ISU a răspuns că Primăria nu are autorizaţia necesară şi ISU nu ne lasă să jucăm, pentru că Primăria nu a luat aprobări. Jandarmii nu vin să păzească la meci. După ştiinţa mea doar două stadioane în România au aceste aprobări, CFR Cluj şi ăla de la Drobeta Turnu Severin, şi poate şi «miliţia» (n.r. – stadionul Dinamo) are. Dar cei de la Primărie nu au cerut aprobare, nu au ştampila. Eu am vrut să cumpăr şi la Chiajna”, a afirmat Becali.

Întrebat dacă Steaua ar putea juca vreodată pe Ștefan Cel Mare, Becali a spus că este o variantă imposibilă din cauza rivalității dintre cele două echipe, la fel și în cazul Rapidului.

„Nu puteam să jucăm pe Ştefan cel Mare niciodată. Orice, dar în Ştefan cel Mare şi Giuleşti nu se poate. Sunt rivali de viaţă. Cu CFR tepoţi bate, dar aici e vorba de simbol. Steau, Dinamo şi Rapid nu le poţi atinge. E o rivalitate de spirit”, a explicat Becali.

Finanțatorul Stelei este optimist că în maximum jumătate de an, echipa sa va reveni să joace în Ghencea.

„Ceea ce se întâmplă acum la Steaua are legătură cu ceea ce se schimbă acum în România. Eu cu acordul generalilor am făcut investiţii de 4-5 milioane de euro în Ghencea. Dacă m-aţi pus să fac investiţii, nu înseamnă că voi trebuie să daţi banii? Eu o să-i dau în judecată şi pe asta. Pentru că ei au aprobat să fac investiţiile. Nu au zis că le iau când vreau înapoi. Eu am făcut investiţii în contextul în care jucam acolo. Nu mai merge la infiti aşa. Eu trag la căruţa României şi voi staţi la şpiţuri. Eu îmi iubesc ţara şi vreau să trag la căruţa României. Dar acum o să fac plângeri penale. Unde este emblema? Ce faceţi cu emblema? Pentru ce faceţi mă rău? De ce nu-l lăsaţi pe Becali să facă investiţii la stadion şi îl lăsaţi în paragină? Lasă că vă prinde acum. Unde aţi fost cu coloană oficială de 1600 de ori? Până acum au zis că lasă că merge şi aşa. Uite că nu mai merge, 25 de ani stat toţi că merge şi aşa. Acum a venit tragedia asta şi poate se schimbă ceva. Dar acum o să vină guvern de tehnocraţi şi o să se schimbe. Eu cred că semnalul şi spiritul de dreptateşi încredere se va dispersa în toate instituţiile statului. Eu cred că în 4,5 sau 6 luni o să zică «gata»”, a mai spus Becali.

Gigi Becali a oferit suma de 70.000 de euro unui pacient rănit care a fost tranferat la un spital din străinătate. Acesta susține că a vorbit cu Ministru Sănătății, Nicolae Bănicioiu, căruia i-a transmis că este dispus să aloce orice sumă este necesară pentru a le ajuta pe victime.

Gigi Becali a donat suma de 70.000 euro chitaristului trupei Prea Târziu, Daniel Ciobanu, care urma să fie transferat joi la un spital din Israel, din păcare starea sa s-a agravat și a decedat.

„Din toată inima şi cu dragoste am dat acei bani, în 10 minute, pentru că spuneau că au nevoie repede. Îmi pare rău, Dumnezeu să-l ierte. Am vorbit cu ministrul Sănătăţii, a fost aici, şi mi-a spus că dacă va avea nevoie va apela, dar că au deocamdată tot ce trebuie. Ei au spus că plătesc tot. Acum să mă bag eu ca musca în lapte să spun că plătesc eu, nu are rost. Pentru mine nu contează niciun ban din lume când e vorba de o viaţă de om. (…) Eu dau oricâţi bani este nevoie. Ce vor face ei cu banii? Îi iau în cer? Pe mine m-a lecuit puşcăria. M-au mai sunat oameni şi le-am spus că ocâţi bani este nevoie, pentru orice, eu îi plătesc imediat. Eu nu aleg niciun caz. Nu contează numele, la mine nu e cu pile. Oricine vine, eu ajut, nu contează că e prieten cu fata mea sau oricine. Dau oricât, pentru că aşa a vrut Dumnezeu să am. Şi vreau să scap de povara bogăţiei. Ca să scap de povara bogăţiei o să fac un mare spital. Cu ministrul am vorbit aici şi mi-a spus «domnule Becali, nu avem nevoie. Dacă avem nevoie cumva, chestiune de procedură, plăţi ceva repede în străinătate». Pentru că le ia şi două zile la Guvern aprobarea. Acum primul ministru nu poate da Ordonanţă de Urgenţă, doar Hotărâre de Guvern. Mi-a zis că «apelez la dumneavoastră şi după aia vă dăm banii». I-am zis că pun 2-3 milioane în cont, dar mi-a zis că nu e nevoie”, a declarat Becali.

Finanțatorul Stelei a încheiat spunând că nu vrea să se substituie statului sau ca cineva să creadă că a oferit ajutorul financiar doar ca să se dea mare și nu vrea să-și facă dușmani.

„Eu nu vreau să mă apuc acum să dau bani, să-mi fac duşmani. Să spună că eu mă substitui statului şi Guvernului. Pentru ce să-mi fac duşmănii? Nu vreau să se interpreteze să se spună că ăsta se dă mare. Nu mă dau mare, jur”, a mai spus finanțatorul Stelei.

Numărul personaleor care și-au pierdut viața este de 39, după ce sâmbătă alte 7 persoane au murit, cinci în spitalele din Capitală și două în Olanda.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`