Gigi Becali, scrisoare plină de greșeli gramaticale și fraze incoerente către șeful penitenciarului: "Domle director" "am acesat saitul"!

Gigi Becali, scrisoare plină de greșeli gramaticale și fraze incoerente către șeful penitenciarului: "Domle director" "am acesat saitul"!
Foto: fanatik.ro

Gigi Becali a trimis o scrisoare către şeful penitenciarului unde este închis, iar aceasta este plină de greşeli de ortografie, fraze incoerente și repetiții supărătoare. Vice.com a făcut public conținutul „savuros” al scrisorii:

Domle director

Subsemnatul Becali George deţinut în secţia Valul lui Traian secţia 9-1 – Vă aduc la cunoştinţă că mi sa aprobat de căre comisia de muncă să scriu cartea „Parlamentul lui Becali Europei” „Becali Parlamentul Europei şi parlamentul Romîniei” în secţia 9-1 la locul amenajat timp de 30 de ore. Vă mai aduc la cunoştinţă că am fost învoit 5 zile din care 3 zile săptămâna aceasta, ca atare am de lucru (cuvânt indescifrabil, n.r.) 8 (probabil, n.r.) ore în această săptămână din cele 48 de ore prevăzute de lege.

Avînd în vedere că am fost învoit şi în acest timp am acesat Saitul Parlametului Europei şi al României mi-am reînpro reînprospătat memoria cu discursurle şi acţiunile mele despre care vreau să scriu.

De acia vă rog să aprobaţi să lucrez 10 ore din cele 30 ore sîmbătă în locul amenajat în secţie avînd mai multă inspiraţie şi memoria proaspătă din învoire în plus de aceasta scriu cu mai multă eficienţă dacă mă aplec mai mult timp de odată în acesta perioadă deoaece am venit de acasă şi am moralul foarte ridicat.

05-02-2015 Gigi Becali”

Deşi e evident că Gigi Becali are probleme nu doar cu ortografia, el se află la a treia carte pe care o scrie. A terminat deja „Becali şi Steaua” şi „Muntele Athos, patria ortodoxiei”

El a fost închis în mai 2013, fiind condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare, în trei dosare penale, pentru privare de libertate, pentru dare de mită şi pentru un schimb de terenuri cu MApN, şi speră să iasă anul acesta.


Foto: vice.com

Urmăriți B1TV.ro și pe
`