Gigi Becali a făcut, luni, primele declarații după eliberarea pentru 24 de ore de la Penitenciarul Poarta Albă.
”Întâi mă duc la cimitir să aprind o lumânare pentru mătușa mea și pentru familia mea. Pe urma mă duc la Poliție”, a afirmat latifundiarul.
”Cât am stat în celulă am stat cu Hristos și Hristos nu permite să fii supărat. Dacă stai supărat îi faci pe plac lui satan și eu nu îi fac pe plac”, a mai spus Becali
Ajuns la cimitir, Beclai a făcut noi declarații.
”Le cer iertare lui Tăriceanu, Chiliman și celor pe care i-am supărat. Să mă ierte, iar altădată nu se va mai repeta. În viața publică nu o să mai stau. O să vorbesc cu voi, dar nu mă mai interesează politica”, a afirmat el.
”Am obligația când o să se aleagă conducătorii, să-l mărturisesc pe cel drept”, a completat el.
”Nicio sentință nu a zis că o să îmi distrugă familia. Când vorbeam cu mama îi spuneam: Vreau să stau cu Hristos, nu vreau să vin acasă. Așa o încurajam. Că altfel murea mama până acum”, a declarat Gigi Becali.
„Trebuie să se obişnuiască lumea că nu sunt un câine, că nu pot să fiu arătat cum vrea şi când vrea cineva, sunt un om, nu sunt sălbatic, vorbesc cu oamenii. Nu mă arată nimeni când vrea, numai Dumneazeu poate să mă arate, nu este nimeni stăpân pe mine, eu sunt stăpânul meu şi numai un Hristos am, atât”, a spus finanţatorul Stelei.