Gigi Becali vine în ajutorul românului condamnat la moarte în Malaezia. Impresionat de cazul său, latifundiarul s-a ținut de promisiunea făcută în urmă cu câteva săptămâni și îi va trimite lui Ionuț Gologan câteva obiecte care să-l ajute.
Printre lucrurile pe care le va primi Ionuț, prin intermediul tatălui său, care va pleca în Malaezia, se numără o Biblie, o cruce, o icoană, dar și bani pentru drum și cheltuială.
”Aşa cum am promis, o să-i dau o Biblie ortodoxă să-i ducă băiatului aflat la închisoare. O să-i dau şi o cruce. O icoană. O să-i dau nişte cărţi (n.r. – sfinte) să citească. O să-i dau nişte bani pentru drum, pentru cheltuială. Şi o să-i scriu şi nişte rânduri. Pentru că eu consider că acest băiat care a greşit, dacă se va căi, are, acum, posibilitatea mântuirii”, a declarat Gigi Becali, potrivit wowbiz.
„Are ocazia să se mântuiască precum tâlharul de pe cruce. Aflându-se acolo în suferinţă, dacă se căieşte, este ca tâlharul de pe cruce. Tâlharul de pe cruce care a crezut, s-a căit şi s-a mântuit în ultima clipă a ajuns cu Hristos în Rai. Sau este ca în pilda din Evanghelie care arată cum cei din urmă vor fi cei dintâi. Asta o să-i scriu în câteva rânduri”, a mai spus acesta.
Pe 10 iulie, finațatorul clubului FCSB declara că va încerca să găsească o soluție pentru a-l scoate pe Ionuț din închisoare și că, dacă va fi nevoie, va merge chiar el până în Malaezia. (Detalii AICI)
Ionuţ Alexandru Gologan a fost prins cu aproape un kilogram si jumatate de meta-amfetamină în bagaje, pe aeroportul din Kuala Lumpur. Tânărul de 21 de ani a fost condamnat la moarte, pentru trafic de droguri. În cazul lui Ionut, sentinţa nu e definitivă.