Gigi Becali a mers în cursul zile de vineri, 11 martie, la sediul DNA pentru a fi audiat. Acesta este acuzat că a depus mărturie mincinoasă și a favorizat infractorul în dosarul lui Puiu Popoviciu.
La ieșire, latifundarul din Pipera a declarat că va spune procurorilor tot ce e nevoie, ce a declarat prima oară, dar și a doua oară.
"E articol de lege aici. Revii la declarație? Da. Am revenit, mi-am adus aminte și le-am spus din nou. Spun la judecător ce am spus și la procurori, și cu asta-basta."
Puiu Popoviciu nu va fi arestat din pricina declarațiilor sale, potrivit lui Gigi Becali. Din ce a declarat latifundarul din Pipera, acuzațiile lui Popoviciu sunt bazate pe acte, și nu pe faptul că el ar fi văzut momentul că în care ar fi dat sau ar fi luat mită.
"Evaluare, supraevaluare, cum le-au făcut ăia acolo. Tot acest prejudiciu se mizează pe acte. Tot materialul probator este bazat pe documente. Nu e vorba de dare de mită sau trafic de influență. E vorba de abuz în serviciu"
În momentul în care acesta a fost întrebat de un reporter dacă ar dori ca Puiu Popoviciu să fie arestat, el a început să vorbească despre reporterii prezenți la fața locului.
Gigi Becali s-a declarat indignat de știrile date de către postul de televiziune România TV, dar și faptul că restul televiziunilor nu i-au luat apărarea atunci când a fost în închisoare. Acesta a ajuns la concluzia că postul B1 TV s-a cumințit în privința știrilor care au legătură cu el, dar și că restul televiziunilor nu au mai făcut acuzații la adresa sa.
Patronul Stelei a precizat că nu mai poartă ceas ca accesoriu, ci poartă o cruce la mână.