Gigi Becali a dezvăluit cine e afaceristul care vrea să cumpere FCSB: „Are 3.000 de angajați, dă banii pe loc”

Publicat: 03 05. 2023, 13:17
Gigi Becali / Foto: Captură video Football Recorder

Gigi Becali a dezvăluit numele afaceristului interesat să cumpere FCSB. Este vorba despre Simion Apreutese, fondatorul companiei de transport International Alexander Holding.

Gigi Becali, noi detalii despre vânzarea FCSB

Omul de afaceri ar fi dispus să dea pe loc 25 de milioane pe echipă, potrivit lui Gigi Becali, citat de gsp.ro.

Simion Apreutese a vrut să investească în vara anului trecut la UTA și care figurează ca sponsor al Academiei CSA Steaua! Becali a vorbit și despre un interes din partea unor afaceriști turci: „Îmi dau 75 de milioane”.

Gigi Becali a purtat marți negocieri pentru vânzarea clubului FCSB, intenție pe care a anunțat-o după înfrângerea cu Rapid, 0-1.

„Am avut ieri o negociere, a venit omul, un român, care vrea să dea 25 de milioane pe echipă. I-am zis că alta este situația. Dacă iau campionatul, costă 40, dacă nu-l iau rămâne 25.

Este un om de afaceri român, cică are 3.000 de angajați, firme în Franța, Germania, Spania, Italia. Așa mi-a zis.

Tranzacția s-ar face imediat, omul dă banii pe loc, pe toți, și asta e. A zis: «Dacă nu vrei să mai vinzi, îți dau 10 milioane, intru și eu cu 20-25%».

Nu sunt frații Dedeman (n.r. – Dragoș și Adrian Pavăl). Știți cine este? Cred că-l știți. Întrebați-l pe Ilie Dumitrescu cine este, că el l-a adus. Este un băiat din Arad”, a precizat Gigi Becali la Fanatik.

Întrebat ulterior dacă este vorba despre Simion Apreutese, Becali a confirmat: „Da, da, da”.

Simion Apreutese este fondatorul companiei de transport International Alexander Holding. Recent, acesta a reușit să își mărească semnificativ portofoliul.

A preluat și transportatorul de marfă Vio Transgrup, din județul Dâmbovița, iar în mai 2021 a dat și o lovitură pe plan internațional, cumpărând operațiunile din Cehia ale firmei Brandl, o companie din domeniul pieselor auto.

Cifra de afaceri anuală a companiilor deținute de Apreutese a fost de 200 de milioane de euro în 2021, potrivit Ziarul Financiar.