Aflat de mai bine de un an în închisoare, fostul căpitan al barcelonei şi al echipei naţionale, Gică Popescu, a cerut să beneficieze de regimul deschis, informează B1 TV.
Conducerea penitenciarului Jilava, acolo unde Popescu a fost mutat recent, a refuzat însă solicitarea Baciului.
Condamnat la 3 ani, 1 lună şi 10 zile de închisoare în dosarul Transferurilor, fostul internaţional speră să obţină eliberarea condiţionată în toamna acestui an.
De când se afla în puşcărie, Popescu a scris si doua cărţi în care şi-a expus teoriile despre creşterea juniorilor.
Fostul mare jucător a beneficiat ultima dată de o permisie cu ocazia sărbătorilor pascale. Popescu a petrecut atunci cinci zile alături de familie. (Detalii AICI)
Primul greu al fotbalului care a scăpat de închisoare a fost George Copos,fostul patron al rapidului.
Şi Jean Pădureanu speră să iasă de după gratii cât mai curând după ce judecatoria sectorului 4 i-a aprobat eliberarea condiţionată.
Decizia nu este însă definitivă deoarece procurorii au făcut recurs