Ghiozdane mai ușoare pentru elevi. Ministerul Sănătății: Nu ar trebui să depășească 10% din greutatea corporală

Publicat: 03 06. 2024, 09:59
Actualizat: 03 06. 2024, 10:19
Sursa foto: Pixabay

Ministerul Sănătății vine în ajutorul elevilor cu noi propuneri pentru ușurarea ghiozdanelor pe care aceștia le care în spate zi de zi, pe parcursul anului școlar.

Nu ar trebui să depășească 10% din greutatea corporală

Tot mai mulți elevi ajung în cabinetele medicilor cu probleme cauzate, printre altele, și de greutatea și purtarea necorespunzătoare a ghiozdanului, dar și de băncile care nu sunt adaptate mereu pentru dezvoltarea copilului.

Însă, Ministerul Sănătății vrea să reducă toate aceste problemele. Într-un proiect de ordin, oficialii din învățământ precizează că un ghiozdan ar trebui să nu fie mai greu de 10% din greutatea copilului, iar în școli să existe dulapuri individuale, scrie Știrileprotv.

„Greutatea conţinutului ghiozdanului nu trebuie să depăşească 10% din greutatea copilului. Vor fi luate măsuri ce pot consta în: asigurarea unor dulapuri individuale pentru elevi, organizarea activităților de învățare, asigurarea unor spații pentru activități de efectuare a temelor după ore, educație sanitară privind alegerea și purtarea corectă a ghiozdanului”, potrivit proiectului privind modificarea ordinului nr. 1456/2020, Ministerul Sănătății.

Ministerul Educației nu a fost consultat în privința proiectului

Cu toate acestea, Ministerul Educației a transmis că nu a fost consultat în privința proiectului.

„Forma finală a proiectului la care vă referiți este în proces de elaborare la nivelul departamentelor abilitate din cadrul Ministerului Sănătății. Ministerul Educației va primi versiunea de proiect rezultată în urma consultării organizate de Ministerul Sănătății”, a menționat Ministerul Educației.