Gheorghe Piperea, despre suspendarea din magistratură a judecătoarei Mariana Moncea: Mă aşteptam la excludere/ Realitatea TV ar putea intra acum în faliment (VIDEO)
Secţia de judecători a CSM a decis miercuri suspendarea pentru 6 luni din magistratură a judecătoarea Mariana Moncea, cea care de 7 ani nu reuşeste să soluţioneze dosarul de insolvenţă depus de Realitatea TV.
Avocatul Gheorghe Piperea a afirmat în direct pentru Ştirile B1TV că el se aştepta, având în vedere faptele judecătoului sindic din cazul Realitatea TV, ca această să fie exclusă din magistratură. De altfel, decizia de suspendare a fost luată cu majoritate de voturi, unul din membrii CSM cerând chiar excluderea deciziei.
„Este surprinzător, eu mă aşteptam la soluţia cea mai drastică, excluderea din magistratură. Odată ce s-a pronunţat trebuie să avem încredere în actul de justiţie şi că ceea ce s-a decis are o motivare cât se poate de rezonabilă.
Probleme abia încep pentru că indiferent dacă va obţine în calea de atac pe care probabil o va exercita suspendarea efectelor acestei decizii a CSM, atunci cei care au vreo obiecţie în legătură cu activitatea abuzivă, incoerentă, neatentă a acestei judecătoare vor avea tot dreptul să ceară şi să obţină înlocuirea din poziţia de judecător sindic prin intermediul recuzării sau altor proceduri.
Cel mai grav este că hotărârile pe care le pronunţă sunt vulnerabile pentru că acţiunea disciplinară poate duce la revizuirea acestei hotări ceea ce înseamnă că actul de justiţie poate fi grav afectată în aceste dosare, motiv pentru care preşedinta secţie ar trebui să ia decizia ca aceste dosare, măcar cele noi, să nu mai meargă la acest judecător sindic pentru a nu crea o tulberare şi mai mare”, a afirmat Gheorghe Piperea.
Avocatul susţine că acum există şanse foarte mari ca televiziunea Realitatea TV să intre în faliment, Piperea afirmând că ar fi singura decizie posibilă ca urmare a datoriilor acumulate de societate.
„În orice caz, situaţia dosarul de insolvenţă a televiziunii Realitatea este în momentul acesa descâlcită, dacă există elemente şi şanse să fie salvată atunci vor fi valorificate sau dacă este situaţie de faliment, cum spun eu de câţiva ani, atunci se va decide mai repede decât a putut să permită acest judecător sindic. Nu spun acest lucru pentru că îmi doresc ci pentru că nu există altă soluţie atât din punct de vedere al datoriilor către Fisc pe care le face în fiecare lună cât şi din punctul de vedere al jocului concurenţei”, a precizat Piperea.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.