Primarul suspendat al Iaşiului, Gheorghe Nichita și-a anunţat colegii din PSD că nu are de gând să renunţe la politică, iar problemele sale cu justiţia sunt ca şi rezolvate.
“Eu mi-am rezolvat problemele cu justiţia, înţelegeţi voi. Această ţară este condusă de generalul Florian Coldea, pentru că preşedintele Klaus Iohannis nici nu ştie ce are de făcut. Să fie foarte clar pentru toată lumea. Eu am fost susţinut pe linia serviciilor cât a fost George Maior, şeful SRI şi nu mi s-a întâmplat nimic. Dar să ştiţi că nici de acum nu mi se poate întâmpla nimic! Nimeni nu are ce să-mi facă mie nimic. Eu am deţinut controlul atâţia ani şi-l voi deţine şi de acum înainte”, a declarat primarul suspendat.
Potrivit informaţiilor obţinute pe surse de junaliștii de la bzi.ro, Nichita pregăteşte şi debarcarea rivalului său, actualul primar interimar Mihai Chirica. Nichita le-a cerut apropiaţilor să îl izoleze pe Chirica şi apoi să îl excludă din partid.
„E un moment prielnic să revin în frunte, pentru că sunt multe slabiciuni în interiorul PSD. Eu controlez foarte bine partidul, prin intermediul lui Liviu Dragnea şi al Rovanei Plumb. Ea este cumătra mea, iar cu Liviu Dragnea am făcut bani frumoşi, când am vândut locurile pe listă, la europarlamentare. În plus, nu uitaţi că situaţia din structurile PNL ne este clar favorabilă. Aici sunt 3 facţiuni: cea a lui Teodor Atanasiu, a lui Marin Petrache şi a lui Ludovic Orban. La ora actuală, am o colaborare stabilită cu facţiunea cea mai numeroasă şi mai importantă”, a mai afirmat Nichita.
Gheorghe Nichita este cercetat sub control judiciar în dosarul în care este acuzat că îi folosea pe angajaţii Poliţiei Locale pentru a o urmări pe fosta sa iubită.