Gheorghe Moroșan, criminalul de la Onești, a fost detubat. 4 polițiști în păzesc, în spital

Publicat: 03 03. 2021, 12:36

Noi vești din partea medicilor, despre starea de sănătate a lui Gheorghe Moroșan, bărbatul care a ucis cu un cuțit doi muncitori pe care i-a sechestrat într-un apartament din Onești.

Gelu Nicolcea, managerul Spitalului din Onești, a oferit mai multe informații despre starea de sănătate a lui Moroșan, pentru Mediafax. Potrivit medicului, pacientul a fost detubat și va putea fi audiat în curând.

„Am vorbit cu șeful secției de Chirurgie, mi-a spus că pacientul a fost detubat și este pe Terapie Intensivă, este sub supraveghere medicală. Starea lui nu este dintre cele mai bune pentru că, după operație, dar speră ca într-o zi – două starea de sănătate să îi permită să fie audiat”, a declarat managerul Spitalului Municipal Onești.

Gheorghe Moroșan, păzit de 4 polițiști

Criminalul din Onești este conștient, poate vorbi, însă este puțin confuz.

Medicii au scosdin corpul lui Gheorghe Moroșan 9 gloanțe. Dintre acestea, 2 erau letale și 7 de cauciuc. În prezent, autorul dublei crime este păzit de 4 poțiști: doi în salon și doi la ușă.Momentan, Moroșan rămâne în spital, pentru că necesită în continuare de îngrijiri medicale și cel mai probabil, va fi mutat apoi la Spitalul Bacău.

Soția bărbatului în vârstă de 68 de ani a fost arestată pentru 30 de zile.