Gheorghe Moroșan, bărbatul care a ucis doi oameni într-un apartament din Onești, a fost condamnat definitiv la 30 de ani de închisoare, conform Antena 3.
Pe lângă cei 30 de ani de închisoare, bărbatul este obligat să plătească despăgubiri de 2.000.000 de euro familiilor victimelor.
Bărbatul a ucis doi muncitori care renovau un apartament în Onești, la data de 1 martie 2021.
Dar, mai întâi, criminalul i-a sechestrat pe cei doi și i-a închis în balcon. Poliția a fost nevoită să deschidă focul pentru a intra în locuință, după ore în șir de negocieri cu agresorul, dar fără rezultat.
„Moroșan a dat declarații halucinante și acuză o înscenare din partea poliției cum că polițiștii ar fi vinovați de moartea victimelor fiindcă i-ar fi confundat cu agresorii, iar la intrarea în apartament i-ar fi luat la bătaie. Pe scurt, nu recunoaște crimele”, transmitea avocatul Adrian Cuculis la acea vreme.
„Am solicitat ca Moroșan să fie condamnat la 30 de ani de închisoare. Parchetul a pus concluzii pentru condamnarea la 30 de ani pentru Moroșan și 13 ani pentru Aurelea Moroșan, soția acestuia„, mai spunea avocatul.