Gheorghe Dincă a fost condamnat la 30 de ani de închisoare. Decizia e definitivă
Curtea de Apel Craiova a dat o sentinţă definitivă marți, 30 mai, în dosarul în care Gheorghe Dincă, de 70 de ani, din Caracal, a fost acuzat de uciderea a două adolescente.
Iniţial, la Tribunalul Olt, acesta fusese condamnat la 7 ani de închisoare
Instanţa a menţinut pedeapsa de 30 de ani de închisoare stabilită de Tribunalul Olt, în septembrie 2022. Al doilea inculpat din dosar, considerat complicele lui Dincă, a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru viol, scrie gds.ro.
Iniţial, la Tribunalul Olt, acesta fusese condamnat la 7 ani de închisoare. Procurorii DIICOT au susţinut că, pe 14 aprilie 2019, în jurul orelor 11:30, inculpatul a luat la ocazie o tânără de 18 ani, pe Luiza Melencu.
Inculpatul ar fi sechetrat victima apoi şi ar fi întreținut în mod repetat, mai multe raporturi sexuale cu acesta. Pe 17 aprilie, victima a fost ucisă. Anchetatorii au stabilit că inculpatul a procedat în acelaşi fel în cazul unei alte tinere. Este vorba de Alexandra Măceșanu, de 15 ani, din Dobrosloveni, județul Olt.
După ce le-a ucis pe cele două tinere, bărbatul le-a ars cadavrele într-un butoi metalic pe care îl deținea în curtea locuinței, au mai stabilit procurorii.
În septembrie 2022, inculpatul a fost condamnat la 30 de ani de închisoare pentru faptele comise. Sentinţa a fost dată de Tribunalul Olt.
Este pedeapsa maximă pe care o poate primi, conform legii, o persoană în vârstă de peste 65 de ani. Marți, 30 mai, instanţa a dat o sentinţă definitivă în acest dosar. Judecătorii au menţinut pedeapsa maximă, de 30 de închisoare, pentru Gheorghe Dincă.