Gheorghe Dincă a depus o plângere, după ce a fost scos din închisoare, din greșeală, din cauza unei erori a sistemului penitenciarului Craiova în valoare de peste un milion de euro

Gheorghe Dincă a depus o plângere, după ce a fost scos din închisoare, din greșeală, din cauza unei erori a sistemului penitenciarului Craiova în valoare de peste un milion de euro
Gheorghe Dincă a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, sursă foto: captură YT

Deși este condamnat pe viață, Gheorghe Dincă, autorul crimelor din Caracal, a fost scos din închisoare, în urma unei erori de proporții a sistemulului penitenciarului Craiova, în care își ispășește pedeapsa.

Gheorghe Dincă, scos la plimbare din greșeală

Cel care a anunțat că a fost scos din închisoare fără să fie nevoie este chiar Gheorghe Dincă. Nemulțumit că și-a pierdut timpul din cauza autorităților acesta a făcut o plângere împotriva penitenciarului.

Condamnat pentru uciderea Alexandrei Măceșanu și Luizei Melencu, criminalul din Caracal a fost scos din arest și dus de oamenii legii la Curtea de Apel din Craiova pentru a fi judecat într-un proces de furt. Odată ajunși acolo însă, aceștia au descoperit că Gheorghe Dincă nu ar fi trebuit să fie prezent în acea zi, potrivit Kanal D.

Și mai grav este că acesta trebuia să fie scos pentru acest proces abia în luna mai.

Greșeală informatică la penitenciarul în care este închis Gheorghe Dincă

Eliberarea lui Gheorghe Dincă a fost rezultatul unei erori a aplicației PMSWeb (Prisoner Management System on Web). Acesta este același sistem pentru care Autoritatea Națională a Penitenciarelor a cheltuit peste un milion de euro, informează Profit.ro.

Prin urmare, deoarece tehnologia este încă în stadiul incipient, criminalul nu a obținut avantajul dorit și plângerea sa împotriva conducerii penitenciarului a fost respinsă.

La data de 30 mai 2023, Dincă a fost condamnat la 30 de ani de închisoare pentru răpirea, violul și omorul a două tinere, Alexandra Măceșanu (15 ani) și Luiza Melencu (18 ani). Astfel, la patru ani de la săvârșirea crimelor, a primit maximul prevăzut de lege, pentru omor calificat, trafic de persoane, viol și trafic de minori.

„Monstrul din Caracal” trebuie să mai plătească daune morale de aproape 700.000 de euro și cheltuieli judiciare în valoare de 750.000 de lei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”
21:09 - Drulă: Noi am vrea o alianță de dreapta dacă Bolojan preia PNL, cum spune toată lumea pe la colțuri / Programul PNL nu are nimic liberal, numai din astea ca la Ceaușescu / Nu cred ce spune Ciolacu, cred că el vrea toată puterea (VIDEO)
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)