Gheaţa neagră, pericolul actual de pe şosele. Ce trebuie să faci pentru a evita o tragedie

Publicat: 30 01. 2023, 23:15
Actualizat: 30 01. 2023, 23:20

Fapt curent în România, o tragedie atrage atenția asupra măsurilor care trebuiau luate din timp pentru prevenirea unor situații periculoase, iar în aceste zile se dicută despre măsurile preventive necesare în cazul apariției de gheață neagră pe șosele.

Recenta tragedie de pe DN1 în care mai mulți șoferi au fost implicați într-un carambol iar un bărbat care a intrevenit pentru a salva și-a pierdut viața au pus în discuție măsurile preventive pe care ar fi trebuit să le ia autoritățile și șoferii înaintea fenomenului denumit drept „gheața neagră” care se formează această perioadă.

Este unul dintre cele mai periculoase fenomene care pun în mare pericol traficul pe timp de iarnă și, pe scurt, este stratul de gheață care se depune pe asfalt; este incolor și nu obstrucționează culoarea carosabilului pe care s-a format, conform playtech.ro.

Astfel, este foarte greu de identificat și un risc pentru șoferi mai ales atunci când afară este foarte frig, sub zero grade.

Se formează direct pe carosabil, exact cu aceeași culoare, fiind dificil de depistat în viteză

Apare când a plouat, când este umiditate ridicată sau, în unele cazuri, provine de la zăpada topită de pe marginea drumului ce se scurge pe asfalt și apoi îngheață.

Cel mai adesea, poate apare dimineața, seara sau în timpul nopții pentru că, de obicei, în timpul zilei, asfaltul se încălzește suficient pentru a împiedica apariția acestui fenomen.

Ce măsuri se pot lua pentru a evita accidentele

Cum se poate anticipa gheața neagră: se observă luciul sau lumina reflectată mai intens de asfalt; dacă suprafața de asfalt este netedă și lucește mai tare decât ar trebui, cel mai probabil este gheață neagră.

Conform sursei citate, nu apare pe suprafețe mai mari de circa 6 metri, cel mult, ceea ce înseamnă că sunt șanse de redresare doar atunci când vehiculul nu are viteză foarte mare.

În primul rând, nu trebuie frânat puternic

Volanul trebuie menținut în direcția de mers.

În plus, nu trebuie bruscată nicio comandă a mașinii – sfătuiește sursa citată; Pe cât este posibil, retrogradează într-o treaptă mai mică, pentru a avea un control mai bun iar frâna de motor va interveni, astfel încât nu vei fi nevoit să frânezi brusc, lucru pe care oricum nu trebuie să-l faci dacă reușești să eviți panica.

Fapt esențial, viteza de deplasare redusă și atenția sporită sunt  foarte importante pentru evitarea accidentelor în aceste situații. Dacă ai anvelope corespunzătoare sezonului și o viteză nu prea mare, ai timp să recâștigi aderența, susțin specialiștii.