Restricțiile impuse de autorități, în scopul protecției ecosistemelor,nu au vreun efect pentru unii cetățeni români. O femeie dintr-o zonă de munte reprezintă un exemplu elocvent în acest sens, devenit viral în online.
O turistă a fost surprinsă după ce a smuls o tufă de bujor de munte (flori foarte rare, protejate de lege), cu tot cu rădăcini. Cu nonșalanță, femeia se plimba cu bujorii în mână, în văzul celorlalți turiști.
Imaginea a fost publicată în online, însoțită cu un mesaj foarte dur.
„Reamintim troglodiţilor că bujorul de munte e specie protejată şi se iau amenzi grase la buget. În plus, NU se poate răsădi. Tufele distruse de bipedul din imagine au cel puţin 30 de ani şi se vor usca imediat… În ciuda legendelor, ceaiul de bujor nu mai scoală nimic. În plus, planta fiind hepato-toxică”, a notat „Salvamont Argeș”.
An de an, bujorul de munte, floare sălbatică protejată de lege, este distrusă de culegătorii neutorizați. Autoritățile spun că este imposibil să angajeze paznici pentru fiecare zonă în care se află această specie. Din acest motiv, administratorii zonelor amplasează panouri prin intermediul cărora îi avertizează pe turiști cu privire la speciile protejate.
Bujorul de munte înflorește în luna iunie și se dezvoltă la altitudini înalte, în zona Carpaților. Tufele au înălțimea de 20-25 de centimetri, iar cele de pe crestele Carpaților au vârste de 30-40 de ani.
Bujorul de munte este o plantă extrem de delicată. Acesta nu tolerează transplantări sau mutări, motiv pentru care nu trebuie cules sau smulscu rădăcină, în încercarea de a fi replantat în grădină. Bujorulmoare în câteva ore și nu se poate adapta la altitudini mai mici.