Un pompier militar a salvat marți un câine de câteva săptămâni în timpul unei intervenții de stingere a unui incendiu de vegetație uscată din Hunedoara, informează Agerpres.
Salvatorul a găsit cățelușul aruncat pe câmp, într-un sac ce era legat la gură, și nu putea fugi din calea focului.
"Plt. adj. Mihai Deac, împreună cu echipa lui de la Detașamentul Hunedoara, a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată în zona Buituri. În timp ce acționa pentru stingerea flăcărilor, pompierul a zărit un cățel care se afla la câțiva metri de arderea în extindere. Câinele, de doar câteva săptămâni, era legat într-un sac și nu putea fugi din calea flăcărilor", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara, Anemona Doda.
După ce a fost salvat, câinele a primit apă și mâncare și a fost dus la un adăpost din minicipiul Hunedoara.
Gest emoționant al unui pompier militar: Bărbatul a savat un cățeluș care nu putea fugi din calea unui incendiu