Gest de recunoștință: Un copil salvat din râul Dâmbovița de un polițist a mers la Brigada Rutieră pentru a-i mulțumi personal celui datorită căruia este în viață (FOTO)

Gest de recunoștință: Un copil salvat din râul Dâmbovița de un polițist a mers la Brigada Rutieră pentru a-i mulțumi personal celui datorită căruia este în viață (FOTO)
Foto: brigadarutiera.ro

Gest de recunoștință din partea unui copil care a fost salvat acum câteva luni din râul Dâmbovița de către un polițist. Băiatul a mers miercuri, împreună cu mama lui, la Brigada Rutieră a Capitalei pentru a-i mulțumi personal salvatorului său, agentul şef adjunct George Boieroiu, potrivit unui comunicat al instituției.

”Întâlnirea emoţionantă a avut loc în curtea Brigăzii Rutiere, unde micuţul, de 8 anişori, l-a aşteptat pe colegul nostru aflat în serviciu, pentru a-şi exprima recunoştinţa, aşa cum a ştiut el, printr-o îmbrăţişare şi un simplu «Mulţumesc», ceea ce a făcut ca toţi ochii celor ce au privit aceasta scenă să se umple de lacrimi. Copilul a fost luat în braţe de salvator şi împreună au făcut un tur al parcului auto al Brigăzii, a «încercat» caii putere ai motocicletelor şi autospecialelor de poliţie şi au vorbit despre cât de frumoasă şi importantă este meseria de poliţist rutier”, se arată în comunicatul Brigăzii Rutiere.

Înainte de a-și încheia vizita copilul a promis că atunci când va fi mare singura meserie pe care o va alege va fi ,,poliţist la Circulaţie ca să salvez oameni”.

Pe 27 februarie, un autoturism care circula pe Splaiul Unirii, a ieșit de pe carosabil şi s-a răsturnat pe plafon în albia râului Dâmboviţa. Din accident au rezultat trei victime, una din acestea băiatul în vârstă de opt ani. Agentul şef adjunct Boieroiu a fost primul care a ajuns primul la faţa locului și l-a resuscitat pe copilul până la sosirea ambulanţei, salvându-i astfel viaţa.

Foto: brigadarutiera.ro

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)