COVID-19: Vești proaste în Germania, după aplicarea măsurilor de relaxare. Rata infectării cu noul coronavirus a crescut

Publicat: 28 04. 2020, 16:51
FOTO: Hepta

Evoluția cazurilor de COVID-19 evoluează negativ în Germania, după ce au fost aplicate primele măsuri de relaxare a regulilor de distanțare socială.

Potrivit ratei de infectare, fiecare bolnav contaminează din nou în medie o altă persoană, în ciuda faptului că autoritățile germane au făcut numeroase demersuri pentru a reduce acest raport anterior aplicării primelor măsuri de relaxare. Astfel, rata de infectare a atins pragul de 0,7, înainte de a începe să urce progresiv, scrie AFP.

Totodată, rata cazurilor fatale este la rândul ei în creștere . Potrivit ultimelor cifre aceasta era la 3,8%, dar în continuare mult sub cifrele din țările vecine.

Dacă această tendință de creștere se confirmă, ar putea complica eforturile autorităților pentru o revenire progresivă la normalitate, în condițiile în care nerăbdarea populației crește.

Ministrul Sănătății, Jens Spahn, a declarat la începutul lunii aprilie, că pandemia este„sub control” în Germania, întrucât Merkel și miniștrii au convenit ca magazinele mai mici ar putea fi deschise, iar unii elevi să se întoarcă la școală începând de luna viitoare.

Între timp, unele companii mari, precum gigantul auto Volkswagen, au repornit producția în ultimele zile. Acum, datele mai puțin încurajatoare vor pune pe gânduri liderii germani.

Merkel a cerut cetățenilor să respecte măsurile stricte de distanțare socială care sunt încă în vigoare, limitându-i să se întâlnească cu o altă persoană din afara gospodăriei lor la o distanță de 1,5 metri.

Între timp, toate cele 16 state federale ale Germaniei au făcut ca acoperirile cu gura și nasul să fie obligatorii în spațiile publice, cum ar fi magazinele și în transportul public.

Industria auto dinEuroparevine la viață

Una dintre cele mai importante activități care va fi reluată în Germania vizează industria auto. În acest sens, grupulVolkswagen, care deține și mărci precum Skoda, Audi, Bentley, Porsche și Seat, reia în această săptămână producția de la fabrica din Wolfsburg, Germania.

Totuși, capacitatea de producție de la Wolfsburg va fi limitată. Capacitatea d eproducție va fi dedoar 10% – 15% la început, urmând ca după doar o săptămână să atingă un nivel de 40% comparativ cu cel din perioada pre-criză.

La Wolfsburg, circa 8.000 de angajați au reînceput să construiască mașini, luni. Doar în această săptămână vor fi produse 1.400 de automobile, urmând ca alte 6.000 să fie gata peste încă o săptămână.

Avertismentul cancelarului Angela Merkel

Cancelarul Angela Merkel avertizează că Germania riscă să piardă tot ce a câștigat până acum în lupta cu epidemia de coronavirus dacă renunță prea rapid la măsurile de prevenție.

„Ce avem acum este o victorie de etapă. Suntem pe gheață subțire, putem spune chiar pe cea mai subțire gheață. Susțin pe deplin deciziile Guvernului federal și ale Guvernelor regionale, dar sunt îngrijorată în privința implementării lor. Parțial, acestea mi se par foarte îndrăznețe, poate prea îndrăznețe”, s-a adresat cancelarul Angela Merkel, joi, Parlamentului, potrivit CNN.

„Haideți să nu irosim ce am câștigat până acum și să nu facem pași înapoi”, a îndemnat cancelarul.