Șeful Serviciului Român de Informații, George Maior, a prezentat miercuri, la Comisia de control asupra SRI din Parlament, Raportul Serviciului pe 2013 și a afirmat că cele 9.000 de informări transmise au contribuit la diminuarea riscurilor și amenințărilor cu care s-a confruntat România.
El a subliniat faptul că și în 2013 au fost diverse atacuri țintite către „zone de infrastructură critică a autorităților”, menționând că acest lucru probabil va crește în intensitate în viitor, informează agerpres.ro.
„Sper că cele 9.000 de informări transmise atât autorităților centrale, cât și celor locale în anul 2013, au contribuit la diminuarea acestor riscuri și amenințări cu care s-a confruntat România. De altfel, în general aprecierile au fost bune atât din partea Președinției, cât și din partea Executivului cu privire la valoarea acestor informări în deciziile pe care acești factori importanți în stat le-au luat în anul 2013”, a mai precizat șeful SRI.