Ambasadorul României în SUA, George Maior, a susținut miercuri, în cadrul audierii din Comisia de politică externă din Senat, că prin afirmațiile sale cu privire la scrisoarea avocatului lui Donald Trump, Rudolph Giuliani, privind „excesele DNA”, nu s-a implicat în politica internă a SUA prin aceste declarații.
„În ceea ce privește afirmațiile privind prestația mea ca ambasador le resping categoric. Parteneriatul a evoluat excepțional, dialogul politic a fost promovat la cel mai înalt nivel. Am fost primul stat din Europa Centrală și de Est care a vizitat Casa Albă. (…) În ceea ce privește faptul că m-am implicat în politica internă americană, este o afirmație complet falsă. Nu este nicio declarație, niciun gest, nicio luare de atitudine din partea SUA, care să indice acest lucru. Am făcut o afirmație despre o persoană privată, care a emis o opinie, și spunând adevărul în fața opiniei românești cred că mi-am făcut datoria în interesul național românesc”, a declarat George Maior, potrivitȘtiripesurse.ro.